Eugen Iancu, tatăl uneia dintre victimele de la Colectiv, după decizia din Dosarul Hexi Pharma: "Nu avem niciun vinovat. Nu înţeleg"
Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru Iancu (22 de ani), care a murit în spitalul Sf. Ioan din Capitală la trei săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv, din cauza infecţiilor nosocomiale, critică, marţi seară, decizia judecătorilor în Dosarul Hexi Pharma, informează news.ro. Acesta afirmă că nu înţelege cum există o faptă care nu s-a prescris, compania fiind obligată să plătească despăgubiri spitalelor cărora le-a vândut produse neconforme, dar nu există vunovaţi. ”Dacă au fost 1.000 de morţi per spital pentru că sălile de operaţie erau spălate cu apă de ploaie în loc de dezinfectant”, se întreabă tatăl tânărului mort.
De Redactia Observator la 08.03.2023, 08:56”În dosarul Hexi Pharma s-au luat deciziile corecte şi nu avem ce să reproşăm judecătorilor. Ce spun judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti: «în primă instanţă curtea a stabilit in mod corect vinovăţia directorilor Hexifarma si i-a condamnat pe aceştia la inchisoare». Deci în primă instanţă justiţia a fost dreaptă. Şi continuă judecătorii Curţii de Apel: «dar, deşi condamnarea celor doi directori a fost binemeritată, noi (CA) nu mai putem face nimic pentru-că faptele s-au prescris» iar noi respectăm legea şi îi eliberăm pe cei doi directori. Deci şi judecătorii CA au respectat legea, a trecut timpul, s-a prescris”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Eugen Iancu.
Instanţa a stabilit că anumite unităţi sanitare trebuie să primească despăgubiri
Acesta adaugă: ”Deşi nu avem niciun vinovat, Hexi Pharma este bună de plată. 301 spitale vor primi despăgubiri pentru dezinfectantul diluat. Deci există o vină care nu s-a prescris, dar nu avem vinovaţi pentru că fapta s-a prescris. Scuze, dar eu nu înţeleg”. Eugen Iancu afirmă că instanţa ar fi trebuit să verifice dacă au existat decese din cauza dezinfectanţilor neconformi.
”Dacă, datorită utilizării dezinfectanţilor neconformi, s-au dezvoltat bacteriile în sala de operaţie a spitalului şi asta a dus la moartea unui pacient în fiecare spital? Am putea avea 301 morţi provocate de Hexi Pharma. Dar dacă au fost 10 decese în fiecare spital. Sau dacă, de-a lungul timpului, au fost 100 sau, de ce nu, 1.000 de morţi per spital datorate superinfecţiilor pentru că sălile de operaţie erau spălate cu apă de ploaie în loc de dezinfectant”, a mai scris tatăl tânărului Alexandru Iancu.
- Dosarul Hexi Pharma, la final după 6 ani de procese. Faptele s-au prescris, însă firma va plăti despăgubiri...
- Dosarul Hexi Pharma închis de CAB: faptele s-au prescris. Directorii Flori Dinu şi Mihai Leva scapă de condamnări
- Bilanţul timpului trecut de la tragedia din Colectiv: 7 ani, 7 guverne, 7 incendii în spitale. Rănile rămân...
Acesta afirmă că este posibil ca cei ”care s-au zbătut să creeze cadrul legal potrivit şi apoi să amâne anchetele şi desfaşurarea procesului în timp util pentru a-i salva pe cei doi directori au vrut, de fapt, să acopere un genocid”.
”Este că suntem cu toţii împăcaţi şi liniştiţi pentru că, deşi am avut fiecare dintre noi pierderi suspecte, ne-au explicat domnii doctori că a fost vorba doar de o pneumonie provocată de curent, nicidecum de infecţiile nosocomiale? Ne vom aminti, fiecare dintre noi, la următoarele pierderi pe care le vom suferi că am preferat să punem capul în pământ şi să păstrăm umili tăcerea. Nu pot să nu felicit parchetele de orice natură (militară sau civilă), instituţiile de medicină legală, DSP-urile pentru colaborarea excelentă în dosarele de malpraxis din sistemul sanitar românesc”, a adăugat Eugen Iancu.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au judecat apelurile în dosarul Hexi Pharma, în care Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond, a pronunţat prima sentinţă în ianuarie 2019, a constatat prescrierea faptelor pentru care au fost trimise în judecată persoanele fizice şi firma inculpate în dosar. Astfel, judecătorii au dispus încetarea procesului penal cu privire la compania Hexi Pharma Co SRL în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care aceasta a fost deferită justiţiei, respectiv înşelăciune, uz de fals în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Şi în ceea ce priveşte persoanele fizice s-a constatat că pentru infracţiunile de care acestea au fost acuzate a intervenit termenul de prescripţie.
În schimb, instanţa a stabilit că unităţi sanitare trebuie să primească despăgubiri din partea companiei acuzate că a vândut dezinfectanţi diluaţi. Instanţa a desfiinţat şi avizele care au permis punerea pe bază a produselor biocide produse de Hexi Pharma.