Antena LIVE
Galerie foto

Prinţul William şi Kate Middleton şi-au însoţit cei trei copii în prima zi de şcoală

Cei trei copii ai Prinţului William al Marii Britanii şi ai soţiei sale Kate au mers miercuri la noua lor şcoală, însoţiţi de părinţii lor, scrie Reuters.

De la 08.09.2022, 10:36
Galerie (4)
Prinţul William şi Kate Middleton şi-au însoţit cei trei copii în prima zi de şcoală Profimedia

Prinţii George şi Louis, în vârstă de 9 şi 4 ani, şi Prinţesa Charlotte, de 7 ani, vor merge cu toţii la şcoala privată Lambrook, după ce familia şi-a mutat reşedinţa de la Palatul Kensington din Londra într-o casă nouă pe moşia Castelului Windsor.

Cei trei copii vor învăţa la o nouă şcoală

Imaginile publicate de biroul lui William i-au arătat pe tinerii membri ai familiei regale, purtând noile lor uniforme, îndreptându-se spre Lambrook pentru o „acomodare după-amiază” organizată pentru noii elevi înainte de prima zi oficială, joi, relatează news.ro.

„Mă bucur să vă avem alături de noi”, le-a spus directorul Jonathan Perry, în timp ce le strângea mâinile. Când i-a întrebat dacă sunt încântaţi şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la şcoală, ei au dat din cap cu timiditate şi au răspuns „da”.

Pe acelaşi subiect

„O mulţime de întrebări”, a spus William.

Palatul Kensington a anunţat luna trecută că cei trei copii vor începe şcoala unde taxele anuale costă până la 21.000 de lire sterline (24.803 dolari) per elev.

Ducele şi Ducesa de Cambridge s-au mutat la Adelaide Cottage, o proprietate cu patru dormitoare, la mică distanţă de Castelul Windsor, unde regina în vârstă de 96 de ani îşi petrece cea mai mare parte a timpului. Presa a scris că mutarea a fost gândită pentru a oferi copiilor o educaţie cât mai normală posibil, precum şi pentru a-i permite lui William, viitorul rege, să fie lângă bunica sa în vârstă, care a avut probleme de sănătate în ultimul an.

Se ştie că William apără cu înverşunare intimitatea familiei sale atunci când nu este un angajament oficial şi doar un număr foarte mic de reporteri au fost invitaţi să vadă sosirea copiilor la noua lor şcoală.

Ți-a plăcut acest articol?

familia regala scoala copii printul william kate middleton
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024