USR şi Forţa Dreptei au contestat Legile Educaţiei la CCR: "Discriminează între elevii cu posibilități materiale și cei săraci"
USR și Forța Dreptei au contestat la Curtea Constituţională noile legi ale Educației, proiect care a fost votat luni în Senat şi va merge la preşedintele ţării pentru promulgare. Cele două partide ar fi identificat prevederi neconstituționale în ambele legi, cele mai grave fiind limitarea dreptului la învățătură al copiilor și încălcarea principiul egalității în drepturi, se arată într-un comunicat de presă.
De Redactia Observator la 24.05.2023, 10:32În ceea ce privește legea învățământului preuniversitar, argumentele de neconstituționalitate se referă la limitarea accesului la educație în funcție de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor și discriminarea în ceea ce privește admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viața privată ale elevilor și profesorilor, în lipsa garanțiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în școli, .
Contestația privind legea învățământului superior se referă la reducerea tarifelor pentru transportul local doar pentru studenții mai tineri de 30 de ani, încălcarea dreptului la învățătură, precum și la alte potențiale încălcări ale Constituției (art. 136 privind înființarea de societăți comerciale și art. 148 în cazul prevalenței dreptului Uniunii Europene față de cel național).
USR și Forța Dreptei au invocat "discriminarea"
În cazul ambelor legi, USR și Forța Dreptei au invocat încălcări privind principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor deoarece conțin inadvertențe legislative.
"USR a contestat la CCR noile legi ale Educației pentru că discriminează. Discriminează între elevii cu posibilități materiale și cei săraci care nu pot face meditații pentru admiterea paralelă la liceu. Discriminează între copiii care învață în școli cu masă caldă și cei care nu au acest noroc. Discriminează între copiii care merg la școli ce pot plăti pază privată și copiii care merg la școli nepăzite", a declarat Ștefan Pălărie, senator USR.