Video Monica Anisie s-a încurcat în gramatică vorbind în Senat despre Legile Educaţiei. USR şi Forţa Dreptei vor contesta proiectul la CCR
După 12 ani, avem din nou o lege a Educaţiei. Proiectul a fost votat ieri în Senat, şi va merge la preşedintele ţării pentru promulgare. USR şi Forţa Dreptei au anunţat că vor contesta proiectul la CCR. Cele mai importante modificări ale legii vizează introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, posibilitatea exmatriculării elevilor şi introducerea religiei ca disciplină opţională la BAC. Votul a fost dat chiar în ziua în care peste 100.000 de profesori se află în grevă generală, nemulţumiţi de salarii.
Ministrul Învăţământului: După atâta timp, avem în sfârşit cele două legi ale Educaţiei.
Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată cu 81 de voturi pentru şi 28 de voturi împotrivă, iar legea învăţământului superior cu: 79 de voturi pentru şi 28 împotrivă.
Legile Educației vor fi atacate la CCR
USR și Forța Dreptei au anunțat că vor ataca legile la CCR, pe motiv că sunt inechitabile.
- Legile Educației au fost adoptate de Senat în prima zi a grevei profesorilor și merg la promulgare la Klaus Iohannis
- Greva profesorilor: elevii pentru care Evaluarea Naţională va fi anulată. Dascălii vor măriri de 50%, Guvernul...
- Negocieri cruciale în ultima zi dinainte de greva profesorilor. Ciucă susţine că rezolvarea e la Ministerul...
Radu Mihail, liderul USR din Senat: Este o lege care creează speciali, o categorie de speciali până şi la copii, cei care au bani de meditaţii, cu familiile lor.
Ştefan Pălărie, senator USR: Găsesc că e un act de extremă sfidare. Ca, atunci când ai profesorii în stradă //taie// tu să pui legile pe repede-înainte, în dezbatere şi în vot, în acelaşi timp.
Ligia Deca, ministrul Învăţământului: Este, evident, dreptul Opoziţiei să facă această sesizare, Curtea Constituțioanală se va pronunţa. Noi am încercat să găsim cele mai bune soluţii astfel încât să avem şi o bună orientare a absolvenţilor de gimnaziu pe profilul liceal şi în acelaşi timp să ne gândim şi la nevoia de echitate.
Cele mai importante modificări din Legile Educației își propun o serie de reforme, spune Ligia Deca: Între ele aş aminti doar reducerea abandonului şcolar, reducerea analfabetismului funcţional.
Monica Anisie s-a încurcat în gramatică în timp ce vorbea despre reforma din Educaţie
O susţinătoare a noilor legi e şi fostul ministru al Educaţiei, Monica Anisie, care însă s-a încurcat în gramatică în timp ce vorbea despre reforma din Educaţie.
Monica Anisie: Aceste legi ESTE despre viitor, un viitor mai bun pe care ni-l dorim!
Fosta ministră a Educaţiei şi-a cerut scuze, ulterior, pentru dezacord, pe care l-a pus pe seama emoţiilor, dar şi a numeroaselor zile şi nopţi de muncă.
Admitere la liceu prin examen suplimentar față de Evaluarea Națională. Se va da pentru 50% dintre locuri
Parlamentarii au decis ca un examen de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Națională, va fi introdus pentru 50% dintre locuri. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. Iar Religia va fi disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman. În legătură cu telefonul mobil, acesta poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților. Pentru elevii de liceu, decizia rămâne la dispoziția școlii. Exmatricularea elevilor a fost şi ea introdusă în noua Lege.
Ligia Deca, ministrul Învăţământului: Avem nevoie de profesori motivaţi să facă aceste reforme. Legile aduc un plus pentru tot ceea ce înseamnă sprijinul vis-a-vis de cadrele didactice.
Astfel, Legile prevăd, printre altele, și câteva bonusuri pentru dascăli.
Este vorba despre prime pentru profesorii care aleg să predea în zonele defavorizate sau pentru profesorii care ies la pensie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰