Helmut Duckadam, despre cele mai dificile momente din viaţă: "Din trei în trei ore îmi dădeau morfină"
Au trecut fix 35 de ani de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Helmut Duckadam nu a uitat momentul care l-a ajutat să treacă şi peste clipele mai grele din viaţă. A pierdut tot, dar şi-a întâlnit iubirea, care l-a luat alături, deşi nu mai avea nimic. Nici măcar cu ce să-şi crească fetiţa abia născută. O poveste sinceră, despre ce a pierdut şi ce a câştigat cu adevărat Helmut Duckadam, într-un nou episod din proiectul "Legendele", realizat de Dan Negru.
De Redactia Observator la 20.02.2022, 21:28- Helmut Duckadam a rememorat câteva dintre cele mai dificile momente din viaţă.
Dan Negru: Auzi, îţi spun un lucru. Nu ţi l-am spus niciodată, da ţi-l spun acum. Te superi pe mine, dar asta este. Mă sună un prieten comun, nu-ţi spun numele, dar este din Arad, şi omul îmi spune "se căsătoreşte Helmut" şi îmi zice "da precis îl ia pentru bani". Zice, "să ştii că fata îl ia pentru bani". "Pe cine mă? Pe Helmut?". Zice "da, mă, 100%".
Helmut Duckadam: Da, aşa e, am auzit şi eu. Şi am un prieten, Marcel Puşcaş, are şi el o emisiune şi la un moment dat zice şi el "bă, da totuşi ce a găsit fata asta la tine? Aveai by-pass, începuse artroza, pensionar de boală, ea cu 20 de ani mai tânără, frumoasă, ce Dumnezeu a găsit la tine?".
Dan Negru: Da la vremea aia nu se punea problema ca Helmut Duckadam să fie un milionar, un bogătan, nici pe departe, nu?
Helmut Duckadam: Nu, n-aveam nimic. Cel mai grav a fost atunci, în momentul după ce ne-am căsătorit. Tot ce aveam eu în România am dus în America, când am plecat atunci, în 2003, şi când m-am însurat cu Alexandra nu aveam nimic. Trăiam, practic, din salariul ei şi din pensia mea mică. La un moment dat am pierdut şi apartamentul din Arad. A fost o casă naţionalizată, o câştigasem eu prin hotărâre definitivă dar, după 10 ani, urmaşii urmaşilor au câştigat-o la CEDO şi m-au dat afară, zbang. Şi m-am dus la mama, că n-aveam unde să mă duc. M-am dus la mama şi, practic, pe cea mică, până la un an de zile, am crescut-o la mama. Nu aveam nici furculiţă, nici cuţit.
Dan Negru: E un moment din viaţa ta pe care nu vrei să-l mai trăieşti? Ălă cel mai cel mai: "Bă, n-aş mai vrea să mai trăiesc momentul acesta. Dacă cineva mi-ar zice uite Helmut, mai trăieşti viaţa o dată, da scoate un moment din viaţă. Bă, momentul acesta l-aş scoate, nu-l mai vreau".
Helmut Duckadam: Păi aş scoate măcar o săptămână, pentru că eu am avut multe operaţii, multe probleme de sănătate, dar aş scoate ultima operaţie pe care mi-a făcut-o Brădişteanu. Stăteam cu Cornel Dinu în aceeaşi rezervă şi stătea soţia cu mine, Alexandra, până la 12, 1 noaptea şi mă freca pe spate, pentru că aveam nişte dureri groaznice după operaţie. La un moment dat chiar am zis că nu mai rezist. Chiar vorbisem cu doctorul şi mi-a trimis o psiholoagă să vorbească cu mine. Deci am avut momente dintr-alea ... mai puţin plăcute.
Dan Negru: Aşa dureri ai avut?
Helmut Duckadam: Da, groaznice. O săptămână am avut dureri de nesuportat. Din trei în trei ore îmi dădeau morfină.
Legendele vor fi disponibile în fiecare luni pe Antena Play. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.