Antena LIVE
Galerie foto

Au omorât cu ranga o femeie, apoi au întreţinut relaţii intime în patul ei. Închisoare pentru un cuplu de americani care au ucis "din gelozie"

Un cuplu din Oklahoma a fost arestat pentru crimă după ce ar fi bătut cu ranga o femeie până la moarte, iar apoi au întreţinut relaţii intime chiar în patul victimei, în timp ce aceasta îşi dădea ultima suflare în camera alăturată.

De la 10.01.2022, 14:30
Galerie (5)
Femeia a fost lăsată să agonizeze în camera alăturată Facebook / Tulsa Police Department

Nicholas Johnson (stânga), în vârstă de 28 de ani, și Brinlee Denison (stânga), în vârstă de 25 de ani, au fost acuzați de ucidere de gradul întâi și furtul unui automobil în cazul uciderii lui Sarah Maguire (dreapta), care a avut loc pe 4 ianuarie.

Suspecții, care au fost arestați la Whataburger, în Arkansas, ar fi mărturisit că au ucis-o pe Maguire, în vârstă de 29 de ani, bărbatul invocând gelozia drept motiv pentru oribila crimă, scrie Daily Mail.

Ucigașul acuzat, în vârstă de 28 de ani, susține că avea o „relație intima” cu Denison, care se întâlnea în paralel și cu Maguire. Potrivit presei local, el a fost prezentat lui Maguire prin Denison și „gelos pe relația” dintre ei. Ambii suspecți sunt  reținuți la închisoarea Washington County din Arkansas și sunt închişi cu o cauțiune de 1 milion de dolari pentru crimă și încă 10.000 de dolari pentru furt. Ei vor fi extrădați înapoi în Oklahoma pentru o viitoare apariție în faţa judecătorilor.

Ucisă şi lăsată să agonizeze în propria casă

Pe acelaşi subiect

Polițiștii au găsit-o pe tânăra de 29 de ani întinsă în camera ei de zi, fără să răspundă, după ce a suferit  „traume contondente la cap și față”, a informat poliția. Ea a fost declarată moartă la fața locului. Ancheta preliminară a relevat că i-au fost furate și vehiculul, unele obiecte personale și cărți de credit.  Vehiculul furat a fost găsit în cele din urmă în Fayetteville, Arkansas, cu suspecții dormind în interior.

Cuplul ar fi mărturisit că a bătut-o pe Maguire în cap cu o rangă, că a fugit de la locul crimei în vehiculul ei și și-a folosit cardurile de credit pentru a-și finanța călătoria.  În timpul declaraţiilor, Johnson a susținut că Denison a fost cu el în timpul uciderii lui Maguire și l-a ajutat la planificarea morţii ei.

De asemenea, el a acuzat-o pe Denison că a ajutat la eliminarea probelor, pretinzând că ea a aruncat hainele pe care le-au purtat în timpul crimei din vehiculul furat în timp ce fugeau de la locul crimei. Johnson a mai spus poliției că el și Denison „au făcut sex în patul victimei după crimă". 

Ți-a plăcut acest articol?

crima ucidere
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024