Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moartea misterioasă a unui băiețel de 6 ani. Mama victimei, arestată, după ce cadavrul copilului a fost găsit lângă o clădire abandonată

Un băiețel dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit mort lângă o clădire abandonată din orașul american Gary. Mama sa și alți membri ai familiei au fost arestați, fiind suspecți de crimă în acest caz, potrivit The Sun. 

de Redactia Observator

la 09.01.2022 , 17:00

Moartea misterioasă a unui băiețel de 6 ani. Trei membri ai familiei, arestați, după ce cadavrul copilului a fost găsit lângă o clădire abandonată Moartea misterioasă a unui băiețel de 6 ani. Trei membri ai familiei, arestați, după ce cadavrul copilului a fost găsit lângă o clădire abandonată - North Chicago Police

Cadavrul lui Damari Perry a fost descoperit, sâmbătă, lângă o clădire abandonată din orașul Gary, la câteva zile după ce a fost dat dispărut, potrivit sursei citate

În urma tragicei descoperiri, trei membri ai familiei sale, inclusiv mama sa, au fost arestați, fiind suspectați de crimă. Mama victimei a fost acuzată de omor deosebit de grav, iar fratele său în vârstă de 20 de ani este acuzat de agresiune, ascunderea unei crime și obstrucționarea justiției. 

Mama lui Damari a declarat, inițial, pentru Fox 32 că victima „se afla afară, la joacă, împreună cu sora sa. Ea a băut un cocktail și bănuiesc că cieva i-a pus ceva în pahar, pentru că imediat a adormit. Când s-a trezit, fiul meu dispăruse”.

Articolul continuă după reclamă

Băiețelul afost dat dispărut marți, după ce ar fi mers la o petrecere în compania surorii sale mai mari și a unui cuplu, Monique și Wacko. Ulterior, poliția a descoperit că mărturia este falsă, acuzând-o pe mama băiatului de crimă. Femeia va ajunge, duminică, în fața jduecătorilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » Moartea misterioasă a unui băiețel de 6 ani. Mama victimei, arestată, după ce cadavrul copilului a fost găsit lângă o clădire abandonată