Crimă cu sânge rece: Opt tinere, cu vârste între 13 şi 16 ani, au înjunghiat în plină stradă un canadian, după ce și-au dat întâlnire pe internet
Opt adolescente, cu vârste între 13 şi 16 ani, au fost acuzate de crimă, fiind suspectate că au agresat mortal un om al străzii, în vârstă de 59 de ani, la Toronto, a anunţat marţi poliţia oraşului. Bărbatul a fost înjunghiat până când rănile i-au provocat moartea, relatează The Guardian.
De Redactia Observator la 21.12.2022, 09:40Se cunosc puţine detalii despre minorele suspecte, în afară de faptul că s-au cunoscut pe reţelele sociale. Trei dintre ele au 13 ani, trei au 14 ani şi două au 16 ani, a precizat marţi poliţia.
"Nu ştim cum sau de ce s-au întâlnit în acea noapte în centrul oraşului Toronto'', a declarat sergentul Terry Browne. ''Nu le-aş descrie ca fiind o bandă în acest moment'', a spus el, adăugând că cinci dintre ele nu au antecedente, în timp ce trei au avut ''contacte'' cu poliţia.
Poliţia crede că înainte de crimă ar fi avut loc o altercaţie cu victima. Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public de poliţie, venise de curând într-un adăpost din metropola canadiană, după ce trecuse printr-o perioadă dificilă, fiind în acelaşi timp susţinut de familia sa, a precizat detectivul. ''Nu l-aş numi neapărat un om al străzii, poate doar că a avut recent ghinion'', a spus Browne.
Bărbatul a fost înjunghiat în repetate rânduri, în plină stradă
- O dispariție misterioasă rezolvată după 7 ani, în Moldova: În tot acest timp, femeia nici nu părăsise curtea
- Român mort în microbuzul care trebuia să îl aducă acasă de sărbători. Ioan a fost înjunghiat în inimă de...
- "A lăsat cinci copii fără mamă. Câtă durere". O tânără româncă a fost ucisă în Spania. Fusese dată...
Poliţia susţine că fetele l-au atacat şi l-au înjunghiat pe bărbat într-o piaţă din apropierea gării principale. Agenţii au răspuns unui apel de urgenţă, în jurul miezului nopţii de 18 decembrie, după ce trecătorii din centrul oraşului au raportat că un bărbat suferise răni prin înjunghiere. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital cu răni grave, dar a murit la scurt timp după aceea.
Fetele au fost arestate după atac, în apropierea locului faptei, iar poliţia a găsit mai multe arme. Anchetatorii spun că suspectele s-au întâlnit pe reţelele sociale şi proveneau din diferite părţi ale oraşului, dar încă nu este clar de ce s-au întâlnit în acea seară. Presa a scris că ar putea fi vorba despre un atac intenţionat în grup. Minorele au apărut duminică în instanţă şi urmează să fie audiate din nou în 29 decembrie.