Englez condamnat la închisoare pentru că şi-a ucis fiica vitregă, ce îl acuza de abuz, deşi trupul neînsufleţit nu a fost găsit nici până acum
Scott Walker, un englez, a fost găsit vinovat de uciderea lui Bernadette Walker, fiica sa vitregă, şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
De Redactia Observator la 10.09.2021, 17:40- Bernadette Walker a dispărut anul trecut, după ce tatăl vitreg a luat-o cu maşina de la bunicii ei.
Scott Walker ar fi ucis-o pe Bernadette Walker în iulie anul trecut, după ce ar fi luat-o cu maşina de la părinţii lui, respectiv bunicii fetei. Conform Mirror Online, Bernadette l-a acuzat pe Scott Walker că a abuzat-o sexual timp de mai mulţi ani. Scandalul a luat proporţii, astfel că s-a decis ca Bernadette să locuiască o perioadă la părinţii bărbatului, până când lucrurile se mai calmează.
Pe 18 iulie anul trecut, Scott a mers să o ia pe Bernadette de la părinţii lui. A fost ultima dată când tânăra a mai fost văzută în viaţă. Deşi anchetatorii nu au găsit niciodată trupul victimei, magistraţii de la Curtea Coroanei din Cambridge au decis că au suficient de multe dovezi încât să-l condamne pe Scott Walker la închisoare pe viaţă, urmând că bărbatul să aibă posibilitatea de a fi eliberat condiţionat după ce a petrecut minim 32 de ani după gratii.
Scott Walker contestă sentinţa. Se declară nevinovat şi continuă să mizeze pe ideea pe care a mers şi anul trecut, imediat după dispariţia fetei, respectiv că aceasta ar fi sărit din maşină şi ar fi fugit singură. Inclusiv Sarah Walker, mama fetei, l-ar fi susţinut la început pe bărbat în legătură cu ideea că fata a sărit din maşină şi a fugit singură, undeva în apropiere de Peterborough.
Mama adolescentei, condamnată şi ea la închisoare pentru obstrucţionarea justiţiei
- Fiul și-a ascuns mama moartă în pivniță mai bine de un an de zile ca să-i ia pensia, în Austria. O asistentă...
- "Dacă mor, să nu plângi" Ultimul mesaj al unei adolescente de 16 ani pentru mama vitregă, înainte de a-şi pune...
- Femeie împuşcată mortal, în mod accidental, de fiul ei de 5 ani, în Statele Unite ale Americii
Iniţial, pentru a-şi acoperi soţul, Sarah Walker le-a spus anchetatorilor că fiica ei este în viaţă, vorbeşte cu ea prin intermediul sms-urilor, dar nu ştie unde se află. Ulterior, Sarah şi-a recunoscut vina şi a precizat că a dat singură mesajele sms de pe telefonul fiicei sale. Sarah Walker a fost condamnată şi ea la şase ani de închisoare pentru obstrucţionarea justiţiei.
Diferenţa în anchetă a făcut-o jurnalul fetei. Aceasta a scris cum tatăl vitreg o spiona cu ajutorul unor camere de filmat montate inclusiv în toaletă şi chiar ar fi atins-o în locurile intime. Mai mult, cu două zile înainte să dispară ar fi scris în jurnal că se teme să nu fie ucisă de tatăl vitreg şi că i-ar fi spus mamei sale despre abuzuri, însă aceasta i-ar fi reproşat că minte şi chiar ar fi ameninţat-o că va fi ucisă dacă merge la Poliţie cu povestea respectivă.