Familie destrămată, în UK. Doi părinți au murit în casa cuprinsă de flăcări. Fiul de 2 ani, între viață și moarte la spital: “Sunt copii acolo”
Incident șocant în UK. Doi părinți au murit împreună după ce casa lor a luat foc. Copilul lor, în vârstă e aproape doi ani, se află în spital în stare gravă. Celălalt fiu a scăpat, ca prin minune, nevătămat.
De Redactia Observator la 19.07.2024, 15:10- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Joshua Pearson şi Danielle Bamber au murit miercuri, 17 iulie, într-un incendiu care le-a cuprins casa din Blackpool, Anglia. Potrivit poliţiei din Lancashire, băiatul celor doi în vârstă de 6 ani nu a fost rănit. Celălalt copil al cuplului, în vârstă de doi ani, se află încă la spital, în stare gravă, potrivit The Sun.
Martorii, șocați
Incendiul a fost stins după aproximativ o oră, dar la scurt timp s-a aprins din nou în faţa casei. A fost nevoie de intervenţia a patru maşini de pompieri pentru a stinge flăcările care au prins întreaga locuință. Autoritățile nu au stabilit încă de la ce a izbucnit incendiul.
Carly Ibbotson, vecină şi martoră la incident, a declarat că era ora 2:36 dimineaţa când a văzut flăcările pe geam. Toată lumea ieşise speriată în stradă, iar unul dintre vecini a început să țipe: "Sunt copii acolo”. Femeia a sunat imediat la urgenţe.
- Incendiu în Chiajna, în apropiere de Militari Residence. Flăcările au cuprins vegetaţia uscată pe o distanţă...
- Un bărbat beat şi-a dat foc casei după o ceartă cu soţia la telefon. Flăcările s-au extins şi au ars din...
- Șapte persoane, inclusiv trei copii și un adolescent, morți într-un incendiu în Franța. Cea mai mică victimă...
Familiile celor doi, răpuse de durere
Părinţii lui Joshua sunt răpuși de durere şi spun băiatul lor „foarte iubit” le va lipsi extrem de mult. Ei și-au amintit cât e mult și-a "iubit partenera şi copiii”.
"Suntem devastaţi de ceea ce s-a întâmplat cu fiica noastră şi cu familia ei”, a declarat familia lui Danielle, tânăra moartă alături de partenerul ei.