Fetiţa de patru ani, care a fost ţinută captivă 18 zile, a îndurat o tragedie devastatoare cu doar câteva săptămâni înainte, în Australia: ''Este cea mai mare durere''
Cu doar câteva săptămâni înainte de a fi răpită, Cleo Smith a îndurat o tragedie de familie care a implicat decesul unei rude nu mai mare ca ea.
De Redactia Observator la 13.11.2021, 12:02- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
La sfârșitul lunii iulie a acestui an, Cleo și-a pierdut verişorul numit Mason, din cauza unei boli genetice rare, în jurul zilei în care băieţelul împlinea trei ani. Cei doi se bucuraseră de o relație strânsă, potrivit postărilor pe rețelele de socializare, o imagine înfățișând-o pe Cleo atingând cu tandrețe fața vărului ei, în timpul unei vacanțe în familie.
Într-o altă imagine, intitulată ''dragoste de verișoară'', Cleo, pe atunci în vârstă de trei ani, l-a îmbrățișat pe Mason, în vârstă de doi ani, iar ambii copii erau în brațele bunicii lor, Sheryl Gliddon. O tragedie avea însă să zguduie familia.
Născut în iulie 2018, Mason a început să aibă crize incontrolabile până în luna ianuarie a anului următor, potrivit paginii de Facebook creată de familia sa pentru a trasa călătoria lui Mason. Cel mic a fost transportat la Spitalul de Copii din Perth (PCH) și acolo a fost diagnosticat cu o afecțiune rară a creierului. ''El a fost, de asemenea, diagnosticat cu paralizie cerebrală, epilepsie, tulburări de vedere și întârzieri în dezvoltare''.
Fetiţa a îndurat o tragedie devastatoare cu doar câteva săptămâni înainte
- Fetiţa de patru ani din Australia, care a fost ţinută captivă 18 zile, le-ar fi spus anchetatorilor că o femeie...
- Bărbatul care a răpit timp de 18 zile o fetiţă ar fi fost ''obsedat de păpuși și a creat profiluri false...
- Bărbatul acuzat că a răpit o fetiţă care era în vacanţă cu părinţii a fost transportat la spital, după ce...
Pe 26 iulie, părinţii au postat două fotografii cu fiul lor zâmbind în cameră și au dat o veste tragică. În postare scria: ''Este cea mai mare durere să vă spunem că micul nostru războinic Mason Jay Otway a pierdut lupta duminică seara în brațele mamei și ale tatălui său. Odihnește-te micuțule războinic, te vom iubi mereu. Mama și tata.''
Doar șapte săptămâni mai târziu, rudele postau despre dispariția verișoarei lui Mason, Cleo, în vârstă de patru ani, din campingul Quobba Blowholes, la nord de Carnarvon. Fetiţa a fost găsită într-o casă aflată la câteva minute de locuinţa familiei. Cea mică era dată dispărută de pe 16 octombrie. Timp de 18 zile, poliţiştii şi voluntari au căutat-o neîncetat.