Fiica unui fost ambasador, decapitată de cel pe care l-a refuzat ca soţ. Crimă terifiantă într-o locuinţă de lux din Pakistan. FOTO
Un bărbat cu origini pakistaneze şi americane este acuzat că şi-a violat și decapitat iubita, înfuriat de refuzul acesteia de a se căsători cu el. Victima, o tânără de doar 27 de ani, este fiica unui fost diplomat din Pakistan. Femeia ar fi fost sechestrată şi torturată timp de două zile înainte de a-şi găsi sfârşitul, într-o baltă de sânge, în locuinţa de lux a familiei agresorului.
De Redactia Observator la 20.10.2021, 19:25Zahir Jaffer, în vârstă de 30 de ani, s-a născut într-o familie bogată din Pakistan. Dar în ciuda posibilităţilor financiare ale familiei, a ajuns certat cu legea, fiind acuzat că şi-a torturat şi a ucis iubita. Presupusa victimă, Noor Mukadam, avea doar 27 de ani când s-a stins din viaţă, pe 20 iulie 2021, relatează Daily Mail. În acea seară, fiica fostului ambasador al Pakistanului în Coreea de Sud și Kazahstan a fost găsită fără suflare, decapitată, chiar în locuinţa celui acuzat pentru moartea sa. Poliţiştii au declarat că bărbatul avea hainele mânjite de sânge, iar asupra lui au găsit un cuţit despre care se crede că a fost arma crimei. Însă în ciuda dovezilor grăitoare, Zahir Jaffer neagă toate acuzaţiile.
Tânăra, ucisă după ce ar fi refuzat să se mărite cu agresorul
Anchetatorii au ridicat de la locul faptei inele de metal, care ar fi fost folosite de acuzat pentru a-şi tortura iubita, înainte de a o ucide brutal. Poliţiştii au găsit şi un pistol în locuinţa bărbatului. Avocații susțin că Jaffer a ucis-o pe Mukadam după ce aceasta i-ar fi refuzat cererea în căsătorie. Tânăra ar fi încercat în repetate rânduri să fugă din locuinţa luxoasă unde era sechestrată. Poliţiştii cred că femeia a fost ţinută captivă timp de două zile, înainte de oribila crimă.
Jaffer are dublă cetățenie, americană şi pakistaneză, deși nu este clar care e legătura sa cu Statele Unite. De asemenea, acesta a locuit şi în Marea Britanie, unde e căutat pentru comportament agresiv. Judecătorii au în vedere şi implicarea tatălui lui Jaffer, care ar fi fost complice la crimă. Acesta şi-ar fi ajutat fiul să acopere urmele şi să scape de cadavru. Iar mama şi personalul angajat în conacul familiei sunt acuzaţi că ar fi tăinuit totul şi nu au anunţat autorităţile. "Viața lui Mukadam ar fi putut fi salvată dacă ar fi acționat altfel", se arată într-un raport al poliției prezentat la o audiere anterioară.
- Băiețel de 3 ani mort într-un incendiu, după ce tatăl a crezut că l-a salvat și a ieșit din flăcări doar cu...
- O femeie recunoaşte că nu se poate abţine din a consuma cenuşa răposatului soţ. Spune că aşa a slăbit şi 19...
- "L-aş fi înjunghiat în inimă, dacă avea aşa ceva". Confesiunea unei femei care şi-a ucis soţul cu trei...
Prima zi a procesului
Miercuri a fost prima zi a procesului, iar Jaffer, care a fost fotografiat în trecut cu părul lung şi un aspect neîngrijit, s-a prezentat în sala de judecată într-o ţinută atent pregătită, dar încătuşat. Au existat controverse cu privire la "tratamentul preferenţial" de care ar fi avut parte după gratii, în presă fiind vehiculate zvonuri despre mâncare gătită sau vizite frecvente ale apropiaţilor.
Conform legislaţiei pakistaneze, crima poate fi pedepsită cu moartea, însă procurorii nu au confirmat dacă sentinţa capitală va fi invocată în acest caz. Pe de altă parte, aceasta ar fi cea mai mare dorinţă a părinţilor îndureraţi ai victimei. Premierul Imran Khan a declarat că urmărește cazul cu atenţie și se așteaptă ca ucigaşul fetei să primească pedeapsa pe care o merită.