Momentul terifiant în care un schior pică zeci de metri în gol într-o crevasă, în Alpii Elvețieni. A scăpat cu viață ca prin minune
Un francez a filmat momentul terifiant în care a căzut într-o crevasă uriașă, în timp ce schia în Alpii Elvețieni.
De Redactia Observator la 22.04.2023, 16:58Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, schia pe muntele Meije din apropierea localității franceze La Grave. La un moment dat, acesta a pierdut direcția și a căzut într-o crevasă adâncă de zeci de metri, pe care nu a reușit să o depisteze din timp. Din fericire, picajul a fost unul relativ controlat, iar schiorul și-a înfipt bețele în gheață și s-a oprit pe marginea prăpastiei, în timp ce bucățile de gheață au continuat să cadă zeci de metri în abis, transmite Fox News.
Francezul se poate considera norocos că a reușit să iasă din crevasă nevătămat, ținând cont că mulți pasionați de schi au sfârșit într-un mod tragic după astfel de căzături, fie rănindu-se grav, fie rămânând blocați la zeci de metri sub gheață, fără posibilitatea de a cere ajutor. Momentul înfricoșător a fost imortalizat cu o cameră GoPro.
Ce este o crevasă
- Salvamontiştii din Maramureş "pregătesc" muntele pentru turişti. Sfaturile specialiştilor pentru o drumeţie...
- Un alpinist indian a fost găsit în viaţă la trei zile după ce dispăruse pe unul dintre cei mai periculoşi...
- Lecţii de distracţie în tabăra pentru copii din staţiunea Râuşor. Tinerii au învăţat să se caţere şi cum...
O crevasă este o fisură adâncă găsită într-o calotă glaciară sau într-un ghețar. Crevasele au adesea pereți verticali sau aproape verticali, care se pot topi și care formează arcade și alte formațiuni de gheață. Dimensiunea crevasei depinde adesea de cantitatea de apă lichidă prezentă în ghețar. O crevasă poate avea o adâncime de până la 45 de metri și o lățime de până la 20 de metri.
O crevasă poate fi acoperită, dar nu neapărat umplută, de un pod de zăpadă realizat din acumularea și derapajele de zăpadă din anii precedenți. Rezultatul este că crevasele sunt aproape invizibile și, prin urmare, potențial letale pentru oricine încearcă să navigheze peste un ghețar.