O actriţă chineză, amendată cu 46 de milioane de dolari. În plus, serialul a fost interzis, iar producătorii au primit ordin să nu-i mai ofere roluri
O actriţă celebră din China a fost amendată cu o sumă uriaşă, echivalentă cu 46 milioane de dolari, pentru evaziune fiscală.
De Redactia Observator la 28.08.2021, 10:20Zheng Shuang este acuzată că a ascuns o parte din plata, considerată excesivă, primită pentru rolul dintr-un serial de succes. Ca pedeapsă suplimentară, serialul a fost interzis iar producătorilor li s-a ordonat să n-o mai distribuie pe Zhang în filme.
Măsurile par să se înscrie într-o ofensivă împotriva aşa-zisei "culturi haotice a celebrităţilor" care, potrivit guvernului chinez, perturbă ordinea socială. Astfel, s-a interzis publicarea de topuri ale vedetelor şi votarea pe internet pentru concursuri muzicale, iar cluburile de fani vor fi supuse unor reguli severe.