Bătrâni trataţi cu medicamente expirate şi ţinuţi în mizerie, într-un azil din Timiş. Centrul a fost închis şi amendat cu 22.500 de lei
Bătrâni cazați în condiții insalubre și tratați cu medicamente expirate. Comisarii ANPC au descoperit nereguli grave în două centre de îngrijire a persoanelor vârstnice din ţară. Într-unul dintre ele, camerele erau pline de infiltrații și mucegai, iar băile neigienizate, în timp ce într-un alt centru, vârstnicii primeau suplimente și medicamente expirate de mai bine de jumătate de an.
![Bătrâni trataţi cu medicamente expirate şi ţinuţi în mizerie, într-un azil din Timiş. Centrul a fost închis Centrul a fost închis şi amendat cu 22.500 de lei](https://img.observatornews.ro/0/2025/2/16/610261/azilul-groazei-timis-96950b5c.webp?w=430&f=2&v=2)
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice din judeţul Timiş, după ce au descoperit mai multe nereguli, printre care blocul alimentar neigienizat corespunzător, camerele aveau infiltraţii de apă în pereţi, mucegai, iar saltelele erau murdare şi pătate, potrivit News.ro.
De asemenea, cele mai multe încăperi erau în renovare, deşi erau locuite, porţiuni din pereţi nu erau tencuite şi întrerupătoarele nu erau fixate în tencuială. Echipele de control au găsit la un centru similar din Bihor mai multe medicamente şi suplimente alimentare care erau expirate de mai bine de jumătate de an.
Reprezentanţii ANPC au transmis, duminică, faptul că în urma unui control făcut de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Timiş la Centrul de îngrijire persoane vârstnice Visul bunicilor SRL, din comuna Şag, au fost găsite mai multe nereguli care pun în pericol sănătatea celor 60 de beneficiari.
În cadrul controlului, au fost identificate următoarele abateri grave: blocul alimentar era neigienizat corespunzător, vesela folosită era ciobită, din plastic nealimentar, iar detergentul de vase nu conţinea dezinfectant; camerele în care sunt cazaţi beneficiarii prezentau infiltraţii de apă în pereţi, mucegai şi saltele murdare şi pătate; băile aveau pereţi şi tavane cu infiltraţii, obiecte sanitare ruginite şi neigienizate.
- O femeie de 104 ani a fost luată din azil şi dusă direct la închisoare. Cum a ajuns bătrâna din New York să...
- Ţara care oferă 900 de euro imigranţilor sirieni pentru a-i convinge să se mute înapoi în ţara lor
- ANIMAŢIE. Zeci de pompieri şi 20 de autospeciale, trimise în Constanţa după ce o eoliană putea să lovească 3...
- Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta...
- Azil fantomă, descoperit în Eforie Nord. 9 bătrâni, cazaţi într-un centru ilegal au fost evacuaţi de poliţie...
De asemenea, comisarii ANPC au mai constatat că cele mai multe încăperi erau în renovare, deşi erau locuite, iar porţiuni de pereţi nu erau tencuite şi întrerupătoarele nu erau fixate în tencuială.
Pentru aceste nereguli au fost date două amenzi în valoare totală de 22.500 de lei, a fost luată măsura de oprire temporară a prestării serviciilor şi va fi făcută propunere de închidere a centrului pentru cel mult şase luni, până la remedierea deficienţelor grave.
Totodată, echipele de control ale ANPC au verificat, duminică, Fundaţia Inima Albastră din localitatea Brădet, judeţul Bihor, iar în cadrul controlului, au fost găsite produse cu termenul de valabilitate expirat.
"Astfel, în cabinetul medical al fundaţiei au fost găsite suplimente alimentare, medicamente şi cremă de gălbenele a căror dată limită de consum a fost depăşită, respectiv 06.2024, 12.2024, 04.2024 şi 01.2025 care erau destinate persoanelor vârstnice cazate în centru. Întreaga cantitate de produse, în valoare de aproximativ 875 de lei, a fost retrasă imediat din circuitul de utilizare, iar operatorul economic responsabil a fost obligat să predea aceste produse unei firme specializate, conform reglementărilor în vigoare", au mai transmis reprezentanţii ANPC.
Ei au adăugat că operatorul economic trebuie să prezinte dovada predării către firma respectivă.
"Protejarea persoanelor vulnerabile, în special a celor vârstnice, rămâne o prioritate absolută atat a ANPC cât şi a mea personal", a declarat Cristian Popescu Piedone, preşedintele ANPC.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰