O femeie curajoasă a fugărit doi hoţi care au încercat să-i fure dovleacul gigant: "Nu aveam cum să-i las să fugă cu dovleacul meu!"
Doi hoţi au încercat să fure un dovleac gigant, cu o greutate de 80kg, crescut de o femeie din Marea Britanie, în propria sa grădină. Cu o mare doză de curaj, femeia a ieşit din casă, îmbracată într-un halat, după ce i-a văzut pe cei doi plimbându-se pe aleea ei, relatează The Sun. A ţipat la ei, i-a speriat şi a reuşit astfel să împiedice furtul: "Este cel mai mare dovleac pe care l-am crescut și mă voi asigura că nimeni nu-l fură."
De Redactia Observator la 28.10.2022, 13:38Hoţii au încercat să fure dovleacul cu ajutorul unei camionete, însă femeia a reacţionat rapid şi a ţipat la ei, în timp ce alerga către ei cu o mătură în mână. Kate, în vârstă de 38 de ani, a răsuflat uşurată atunci când a reuşit să-i sperie pe cei doi hoţi, iar aceştia au renunţat la furt.
Kate a declarat pentru The Sun: "Alergam în halatul meu cu o mătură în mână, nu aveam cum să-i las să fugă cu dovleacul meu. Am strigat să nu-mi mai fure lucrurile".
Dovleacul are peste 60cm înălţime
Kate spune că dovleacul ei uriaș – care are peste 60cm înălțime – este cel mai mare pe care l-a crescut vreodată.
Femeia a pus acum dovleacul în grădina ei din spate. Ea a spus: "Am reușit să-l mutăm doar o singură dată, folosind o frânghie de remorcare. Este cel mai mare dovleac pe care l-am crescut de mult și mă voi asigura că nimeni nu-l fură."
Cel mai mare dovleac crescut în Marea Britanie are 1,2 tone. În medie, un dovleac normal cântăreşte puţin peste 4kg.