Atac furios asupra unei tinere englezoaice, desfigurată cu ciocanul de o femeie geloasă. "Mă striga pe nume, dar nu o cunoşteam"
O femeie în vârstă de 31 ani din Wales a fost atacată cu un ciocan, în timpul nopţii, de către o tânără geloasă pe relaţia dintre aceasta și fostul ei iubit, relatează Mirror.
De Aura Trif la 09.04.2023, 14:22Jayde Logan era la o petrecere în luna mai 2021, când s-a întâlnit întâmplător cu fostul ei partener. Cei doi au ieşit afară să discute, moment în care Kaya Price, în vârstă de 24 de ani, a avut o reacţie nervoasă observându-i pe cei doi şi a început să o atace pe Jayde cu un ciocan, provocându-i răni grave la nivelul capului.
Mărturisirile femeii după atac
„Când ne-am îmbrățișat, am auzit o fată strigându-mi numele pe stradă, dar habar nu aveam cine este”, a povestit Jayde. În acel moment, fostul iubit al femeii pleacă, iar Kaya începe să fie violentă. „Deodată, s-a enervat mai tare, m-a prins și m-a lovit în cap cu un obiect strălucitor. Kaya ar fi putut să mă orbească, sau chiar mai rău. Am rămas cu o cicatrice îngrozitoare pe frunte și dureri de cap constante”, a mai mărturisit femeia.
În timp ce Jayde se îndepărta, fata a lovit-o din nou în partea laterală a maxilarului și atunci și-a dat seama că este agresată cu un ciocan. Ea a adăugat: „Îmi curgea sânge din cap. Prietenii mei au strigat la ea să se oprească și au reușit acest lucru. În acel moment, vedeam stele verzi și mă străduiam să mă ridic, apoi am auzit sirene, înainte de a leșina.”
- Un chinez ajunge după gratii pentru că a speriat de moarte găinile vecinului. Câţi bani va plăti despăgubire
- "Violatorul de pe Facebook", criminalul evadat care și-a înscenat moartea, a fost prins. Bărbatul se ascundea în...
- Cum arată cea mai sexy cercetătoare din lume. Rosie are 26 de ani şi studiază rechini şi reptile
După atac, Jayde a fost transportată la spitalul Grange University pentru îngrijiri medicale iar Kaya Price a fost arestată la faţa locului.
Price a fost acuzată în cele din urmă de vătămare corporală din culpă, dar tânăra a negat cele întâmplate. În ianuarie anul acesta, Kaya Price a pledat vinovată pentru faptele sale la Newport Crown Court şi urmează să fie condamnată în mai.
Traumatizată de incidentul prin care a trecut, Jayde s-a mutat din oraş şi a încercat să îşi continue viaţa.