O mamă de 29 de ani din SUA a rămas fără mâini și picioare, după ce a suferit un șoc septic, la câteva zile de la naşterea copilului
O mămică din Texas a rămas fără mâini și picioare, după ce a intrat în șoc septic la câteva zile după ce a născut al doilea copil, prin cezariană.
De Redactia Observator la 25.02.2023, 14:31Krysten Pacheco, în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut atât mâinile, cât și picioarele ca urmare a unei infecții de la cezariană, în octombrie. Tocmai își întâmpinase fiica, Amelia, și fusese externată de la spitalul unde a născut în Pleasanton, Texas, când a început nu se simtă rău, potrivit DailyMail.
La câteva zile după, a fost transportată cu avionul la un spital din San Antonio, unde medicii i-au spus că a intrat în șoc septic. Ea a petrecut două săptămâni la terapie intensivă respirând printr-un tub, apoi i s-a spus înainte de Ziua Recunoștinței că circulația slabă a sângelui la mâini și picioare i-a provocat atât de multe daune încât toate trebuiau amputate.
După ce a suferit dubla amputație, suferința a continuat
„Mâinile și picioarele mele erau negre. Arătam ca o persoană care a suferit degerături”, a spus ea, adăugând că echipa ei medicală „a încercat să facă tot ce a putut pentru a evita amputarea”, a declarat Krysten.
- Starea copilului de 15 ani lovit de tren, la 12 ore după operaţia în care i-a fost replantat piciorul: reacţia...
- Moartea sau o viaţă întreagă cu jumătate de trup amputat: reacţia unui tânăr de 18 ani din SUA, pus în faţa...
- Uluitor: Bătrână de 85 de ani, cu un picior amputat, dusă de la spital acasă cu roaba: "Dă-i, dă-i, că e...
După ce a suferit dubla amputație, suferința a continuat. Femeia a trebuit să fie supusă la mai multe operații, pentru a repara pielea deteriorată. A petrecut apoi următoarele două luni în spital. Krysten a primit în sfârșit permisiunea să meargă acasă pe 11 februarie, la patru luni de când a născut.
Acum, are grijă atât de fiica ei, cât și de fiul ei de doi ani. După o lungă perioadă de reabilitare, va putea primi proteze. Între timp, ea a spus că este încântată să recupereze timpul pierdut cu fiica ei.
„Unul dintre lucrurile care îmi frânge inima și cu care încă mă lupt este acea vinovăție de a nu putea fi cu copilul meu în fiecare zi, în primele trei luni din viață. Dar știi, acum sunt acasă și suntem din nou o mică familie”, a spus Krysten.