Video Starea copilului de 15 ani lovit de tren, la 12 ore după operaţia în care i-a fost replantat piciorul: reacţia medicilor care au operat-o şi pe Alexia
Medicii de la Iaşi încearcă să facă încă o minune. De această dată, pentru băiatul de 15 ani căruia un tren i-a retezat piciorul stâng. Băiatul a trecut printr-o operaţie de 13 ore în care i-a fost reataşat membrul. Adolescentul a încercat să treacă peste calea ferată cu căştile în urechi şi cu ochii în telefon, aşa că nu şi-a dat seama că vine trenul. Tânărul fost grav accidentat la cap şi piciorul i-a fost amputat. După ce s-a asigurat că din punct de vedere neurologic poate suporta intervenţia, echipa condusă de doctoriţa Sidonia Susanu, cea care i-a salvat braţele Alexiei luna trecută, a intrat în operaţie pentru reataşarea piciorului.
Până la acest moment, medicii speră într-o evoluţie favorabilă şi în acest caz. Aceştia spuneau că primele 24 de ore sunt critice în astfel de cazuri. Până acum, au trecut 12 ore de la intervenţia chirurgicală şi până acum totul pare să arate că operaţia a fost un succes. Vorbim despre un copil de 15 ani care a ajuns la spital într-o stare foarte gravă. Pe lângă rănile de la nivelul capului, copilul a fost supus unei alte intervenţii chirurgicale pentru a-i fi scoasă splina.
Vorbim, de asemenea, şi despre o amputaţie severă spunea medicul care a condus echipa de chirurgi ce a efectuat acestă operaţie care a durat 13 ore. În accidentele feroviare, se produc cele mai grave amputaţii spun medicii. Aceştia speră ca evoluţia micului pacient să fie una favorabilă. Băiatul rămâne în continuare internat în secţia de Terapie Intensivă şi dacă totul va evolua spre bine atunci medicii ieşeni speră să poată vorbi despre o nouă minune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰