O pisică a murit în condiții barbare, după ce a fost aruncată de o controloare din tren la -30 de grade, în Rusia. Femeia a crezut că nu are stăpâni
Caz revoltător în Rusia. O pisică a murit de frig, după ce a fost aruncat dintr-un tren de către un conductor.
De Redactia Observator la 31.01.2024, 22:09„Regretăm sincer că pisica Twix a murit”, a spus RZhD, deținută de stat, jurând că își va schimba regulamentul.
Pisica a avut un sfârșit barbar, după ce conductorul de tren, care este o femeie, a crezut că este o pisică a străzii care s-a strecurat în tren. Totul s-a întâmplat după ce felina a scăpat din cușca în care era transportată și a început să umble prin vagoane, printre pasageri, potrivit BBC.
Pisicuța a murit după ce a fost aruncată în frig
Când întâplarea a devenit publică, sute de oameni au început să caute în zona gării din Kirov, în speranța că vor găsi animalul viu. În cele din urmă, pisica a fost găsită moartă sâmbătă, iar ulterior identificată de proprietarii ei. Potrivit autorităților, pisica a murit din cauza unei mușcături de animal și din cauza gerului. Mai multe zone ale Rusiei au fost lovite de o perioadă de frig la acea vreme, cu temperaturi de până la -30C raportate în Kirov.
- Un pompier din UK chemat să intervină la un accident rutier și-a găsit propriul copil mort acolo. Adrian și-a...
- Bărbat de 45 de ani, găsit mort alături de fetițele lui, în casa din UK. Lângă cadavrele celor 3 era și cel...
- "Nu mai dormea, nu mai avea chef de mâncare, numai nimic. I-am zis: Măi, o să mai ai, stai liniştit". Dezamăgit...
Peste 70.000 de persoane au semnat acum o petiție prin care solicită deschiderea unei anchete penale împotriva femeii conductor, după ce autoritățile locale au refuzat să facă acest lucru. O petiție separată - semnată de peste 200.000 de persoane - cere ca femeia, a cărei identitate nu a fost făcută publică, să fie concediată. Sâmbătă, RZhD a declarat că implementează deja modificări care ar interzice conductorilor companiei „debarcarea animalelor din trenuri”.
RzhD a afirmat pe rețelele de socializare că “angajații companiei tratează cu atenție și dragoste animalele și au grijă de ele în orice mod posibil pe parcursul călătoriei”.