O tânără de 28 de ani, care a minţit că are cancer în stadiu terminal pentru bani, îi spusese mamei că mai are trei luni de trăit, în Australia
O femeie s-a prefăcut că are o formă rară de cancer, în stadiu terminal, pentru a încasa beneficii financiare de peste 50.000 de lire sterline, folosindu-se de documente medicale false.
De Redactia Observator la 15.10.2021, 14:49Hanna Dickinson, în vârstă de 28 de ani, din Australia, i-a spus mamei sale că mai are doar trei luni de trăit. Pe lângă pensia de invaliditate, ea i-a manipulat pe cei dragi pentru a beneficia direct de mii de lire sterline.
Femeia și-a alimentat minciuna bolnavă mai mult de patru ani, adunând peste 54.000 de lire sterline din donaţii și 22.000 de lire sterline de la familie și prieteni pentru a merge la ''tratament'', a raportat news.com.au.
Tânăra i-a spus mamei că mai are doar trei luni de trăit
Complotul ei a început încă din 2013, când Hanna a spus familiei că a fost diagnosticată cu formă extrem de rară de cancer care afectează țesuturile musculare netede. Tânăra de 28 de ani a mințit-o și pe mama ei, spunându-i că mai are doar trei luni de trăit.
- O mamă singură, care se trata pentru o infecție, a aflat că are de fapt cancer în stadiu avansat, în Anglia:...
- O mămică a doi copii, care a fost diagnosticată greșit timp de doi ani, a aflat că are cancer în stadiul 4, în...
- Un tată, care a mers la doctor pentru că îl durea foarte tare umărul, a aflat că are o formă rară și...
Hanna a folosit documente medicale false care arătau ca și cum ar fi fost de la medici și chirurgi pentru a face înșelătoria să pară cât mai reală cu putinţă. Familia și prietenii ei au strâns peste 22.000 de lire sterline pentru tratament - crezând că plătesc chimioterapia care urma să înceapă în curând.
Dar minciunile au ajuns la final în 2018, iar în noiembrie, anul trecut, a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare. I s-a spus că trebuie să execute măcar 12 luni din pedeapsă.
Tânăra a pledat vinovată pentru utilizarea documentelor false. Ea a fost închisă anul trecut pentru înșelătoria extrem de elaborată, notează Daily Star.