Povestea mamei care a stat 20 de ani în închisoare, nevinovată, după ce i-au murit 4 copii: "Îmi este dor de ei şi îi iubesc teribil"

Kathleen Folbigg a născut primul ei copil la 21 de ani şi, ca majoritatea tinerelor mame, a ţinut un jurnal cu momentele în care bebeluşul ei era hrănit, dormea, avea eructaţii şi făcea baie. Dar notiţele s-au oprit brusc după 19 zile, când bebeluşul a murit. În următorii zece ani, până în 1999, Folbigg a pierdut al doilea, al treilea şi al patrulea copil, iar vina pe care o simţea ca mamă "ratată" şi-a făcut loc în viaţa ei. Ca o lovitură de teatru, în 2003, jurnalele sale au fost folosite ca dovadă că aceasta şi-a sufocat bebeluşii, o teorie consolidată de afirmaţiile procurorilor australieni potrivit cărora pierderea a patru copii într-o singură familie este atât de rară, încât ar fi aproape imposibilă fără intervenţie umană, relatează CNN, potrivit news.ro.

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

La proces, Kathleen Folbigg a fost găsită vinovată de trei capete de acuzare pentru crimă şi unul pentru omor prin imprudenţă şi a petrecut 20 de ani în închisoare înainte de a fi eliberată de procurorul general din statul australian New South Wales, la începutul acestei luni.

Eliberarea lui Kathleen Folbigg a avut loc după ce oamenii de ştiinţă au descoperit la cele două fiice ale sale o genă mutantă, necunoscută anterior, care s-ar putea să fi fost fatală. Asta a dus la "îndoieli rezonabile" cu privire la condamnarea sa, oferind argumentul pentru o graţiere.

Confirmarea unei cauze genetice probabile pentru moartea copiilor ei are implicaţii dincolo de Australia pentru părinţii care au fost acuzaţi că şi-au ucis sau şi-au rănit copiii.

În acelaşi timp, cazul a multiplicat apelurile pentru un sistem mai bun de revizuire post-condamnare în Australia, astfel încât alte persoane care susţin că au fost condamnate pe nedrept să nu rămână uitate în închisoare ani de zile.

"Astăzi este o victorie pentru ştiinţă şi, mai ales, pentru adevăr", a declarat Kathleen Folbigg după eliberare, într-o înregistrare video filmată la o proprietate rurală din nordul statului New South Wales, unde se recuperează înainte de a-şi prezenta cazul din nou la Curtea de Apel, pentru a obţine anularea condamnărilor.

Criticii procesului său din 2003 spun că procurorul a răstălmăcit cuvintele lui Folbigg şi s-a bazat pe idei preconcepute despre maternitate pentru a convinge juriul că aceasta era fundamental nepotrivită pentru acest rol şi că a cedat sub presiunea îngrijirii bebeluşilor.

Progresele în domeniul analizelor genetice folosite pentru a o elibera pe Folbigg dau şi altor familii speranţa că ştiinţa ar putea explica de ce le-au murit copiii, dar experţii spun că, uneori, nici măcar acest lucru nu poate exonera părinţii - adesea mame - acuzaţi că le-au făcut rău.

O teorie falsă încarcerează mamele. Până și soțul a fost convins

Primul copil al lui Folbigg, Caleb, a murit în 1989, urmat de Patrick, care a murit în 1991, la 8 luni, după ce a suferit convulsii care l-au lăsat orb. Sarah a murit în timpul nopţii în 1993, când avea 10 luni, iar Laura s-a stins în 1999, la vârsta de 18 luni.

Primele trei decese au fost atribuite iniţial sindromului morţii subite a sugarului (SIDS), un termen folosit atunci când bebeluşii sub 1 an mor fără un motiv aparent. Moartea Laurei a fost prima care a ridicat suspiciuni după ce un medic legist a marcat cauza ca fiind "nedeterminată".

Poliţia a început să investigheze şi, deşi soţul de atunci al lui Kathleen Folbigg, Craig, a fost iniţial de partea ei, acesta a devenit convins că ea şi-a ucis bebeluşii şi a depus mărturie împotriva ei în timpul unui proces de şapte săptămâni la capătul căreia mama a fost găsită vinovată.

Legea Meadow, o teorie falsă

Emma Cunliffe, profesor la Allard School of Law din cadrul Universităţii British Columbia, care a început să studieze procesele mamelor acuzate de crimă pentru doctoratul său în 2004, spune că a observat o diferenţă esenţială în cazul lui Folbigg. "Celelalte mame ale căror cazuri mi-am propus să le studiez fuseseră toate exonerate. Condamnarea lui Kathleen a fost singura care a rămas în picioare", a declarat Cunliffe, care a făcut o pledoarie pentru eliberarea lui Folbigg în cartea sa din 2011 "Crimă, medicină şi maternitate".

În toate cazurile, condamnările s-au bazat pe o versiune a "legii Meadow", teoria falsă promovată de discreditatul pediatru britanic Roy Meadow, potrivit căreia o moarte subită a unui copil într-o familie este o tragedie, două sunt suspecte şi trei sunt crimă.

Niciunul dintre cazuri nu a avut acces la tehnologia genetică care a eliberat-o în cele din urmă pe Folbigg, însă mamele din Regatul Unit şi Canada au fost eliberate după ce probele au fost examinate de un comitet de revizuire post-condamnare, un organism care nu există însă în Australia.

Adevărul din jurnalul mamei

Pe măsură ce campania de eliberare a lui Folbigg a luat amploare, experţii au început să-i analizeze jurnalele şi a început să apară o imagine foarte diferită a femeii prezentate în instanţă ca fiind o ucigaşă de copii.

Unul dintre experţi, Sharmila Betts, un psiholog clinician cu zeci de ani de experienţă în lucrul cu mame şi în domeniul protecţiei copilului, a analizat conţinutul jurnalelor ei în 2014. "În absenţa unor dovezi medicale concludente, (procurorul) a prezentat însemnările criptice şi subiective din jurnal - pe care doamna Folbigg a negat că ar fi fost mărturisiri - ca fiind dovezi ale vinovăţiei, renunţând astfel la necesitatea unor dovezi medicale mai concludente ale omuciderii", a scris ea într-un raport prezentat ca dovadă într-o anchetă recentă.

Betts a declarat pentru CNN că o femeie care a pierdut patru copii s-ar fi învinovăţit fără îndoială pentru pierderea lor. "Dacă pierzi un copil, e durere. Îl pierzi şi pe al doilea, îl pierzi şi pe al treilea, îl pierzi şi pe al patrulea. Deci, există durere acumulată. Dar mai există şi întrebarea: Ce este în neregulă cu mine?", a explicat ea. "Ea se învinovăţeşte. Crede că a făcut ceva, pentru că nimeni nu i-a explicat ce s-a întâmplat cu acei copii", arată psihologul.

Explicația științifică

În 2019, unii dintre cei mai importanţi experţi în genetică din lume au crezut că au găsit răspunsul. Aceştia au efectuat secvenţierea întregului genom al copiilor şi al mamei lor şi au descoperit că Folbigg şi fiicele sale, Sarah şi Laura, erau purtătoare ale unei variante nemaivăzute până atunci a genei CALM2.

Genele CALM reglează proteina calmodulină, care joacă un rol important în reglarea nivelurilor de sodiu, potasiu şi calciu pentru o funcţionare sănătoasă a inimii. Variantele pot provoca aritmie cardiacă, iar primul semn al unei probleme poate fi moartea subită.

Cum nu exista nicio înregistrare a acestei variante de genă, oamenii de ştiinţă s-au grăbit să îşi prezinte descoperirile în cadrul unei anchete din 2019 privind condamnarea lui Folbigg. Revizuirea fusese decisă în mare parte pentru a asculta obiecţiile privind utilizarea "legii Meadow" în procesul acesteia.

Dar, pentru că dovezile genetice au fost acceptate ca o argumentaţie târzie, judecătorul pensionar care conducea ancheta, Reginald Blanch, a ajuns la concluzia că tot ceea ce auzise şi citise "întăreşte vinovăţia doamnei Folbigg".

Kathleen Folbigg, eliberată după 20 de ani petrecuți nevinovată în închisoare

În anul următor, în noiembrie 2020, 27 de oameni de ştiinţă şi-au publicat dovezile într-o lucrare în care au prezentat rezultatele secvenţierii întregului genom al lui Kathleen Folbigg şi al copiilor ei.

Constatările au convins mai mult de 100 dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din lume că aceasta a fost condamnată pe nedrept şi au semnat o petiţie prin care au îndemnat guvernul statului New South Wales să iniţieze o nouă anchetă.

În noiembrie 2022, anchetatorii au fost informaţi că fiii decedaţi ai lui Folbigg - Caleb şi Patrick - erau purtători de variante rare ale genei BSN (sau Bassoon), a cărei deficienţă este cunoscută ca fiind cauza epilepsiei letale la şoareci. Dar, mai ales, cercetătorii au explicat că Folbigg şi fiicele ei erau purtătoare ale variantei CALM2-G114R şi că, deşi era complet nouă, o variantă similară fusese găsită într-o familie americană, unde un băiat de 4 ani a murit subit, iar sora sa de 5 ani a suferit un stop cardiac.

De data aceasta, judecătorul pensionar Tom Bathurst a acceptat datele ştiinţifice şi a recomandat graţierea lui Folbigg.

Știința geneticii, în ajutorul altor cazuri

Unul dintre autorii principali ai studiului, profesorul Carola Vinuesa, spune că acest caz al lui Kathleen Folbigg a încurajat alte familii şi avocaţi să iasă în faţă, căutând dovezi genetice pentru a exonera mamele acuzate că şi-au rănit copiii.

În aceste cazuri, nu toţi copiii au murit. Dar unele mame acuzate că şi-au rănit copiii caută o explicaţie genetică pentru simptomele lor, pentru a contracara acuzaţiile de abuz asupra copiilor. "Majoritatea acestor mame nu le-au făcut rău copiilor lor, dar copiii au aceste afecţiuni foarte rare. Şi la câteva cazuri la care am lucrat deja de la ancheta Folbigg am reuşit să punem un diagnostic genetic. Sunt foarte rare, aşa că nu sunt în manuale, nu le poţi găsi cu uşurinţă", a spus Carola Vinuesa.

Mamele sunt acuzate de "abuz medical asupra copiilor" sau de "boală fabricată sau indusă" - atunci când cei care îi îngrijesc fac rău unor copii altfel sănătoşi sau le fabrică simptomele, pentru a forţa vizite la spital şi analize medicale. În trecut, un astfel de comportament era cunoscut sub numele de sindromul Munchausen, considerat o boală mintală de către Meadow, acelaşi medic radiat din registrul medical britanic pentru că a furnizat statistici extrem de inexacte despre moartea subită a sugarului în cadrul unor procese în care unele mame au fost încarcerate.

Vindecarea

Lumea s-a schimbat de când Kathleen Folbigg a fost încarcerată, dincolo de progresele în domeniul testelor genetice. Ea a intrat într-o celulă în acelaşi an în care Concorde avea ultimul său zbor, fostul preşedinte american George W. Bush îşi revendica victoria în Irak, iar MySpace apărea ca o nouă reţea socială. Mai erau patru ani până la lansarea globală a iPhone-ului.

În prima ei zi de libertate, Folbigg a fost "zăpăcită" de telefoane şi încântată să descopere serviciile de video la cerere, a declarat prietena ei Tracy Chapman într-o conferinţă de presă transmisă în direct la televiziunea naţională. "Vrea doar să poată trăi o viaţă care i-a lipsit în ultimii 20 de ani", a spus Chapman, care a relatat că inclusiv animalele fac parte din terapia vindecării prietenei ei.

Într-un videoclip difuzat presei la 6 iunie, Folbigg este văzută aranjând flori, inclusiv muguri albi şi delicaţi de Gypsophila, plantă cunoscută sub numele de "Respiraţia copilului". 

"În ultimii 20 de ani în care am fost în închisoare, m-am gândit mereu şi mă voi gândi mereu la copiii mei, îmi plâng copiii, îmi este dor de ei şi îi iubesc teribil", spune ea.

Dacă ar fi supravieţuit, Caleb, primul ei născut, ar fi avut azi 34 de ani, iar ultima născută, Laura, 25 de ani. Poate că acum, la 56 de ani, Kathleen ar fi fost bunică.

Urmări după cazul Folbigg

Deja se pun întrebări de ce Folbigg a trebuit să lupte atât de mult pentru libertatea ei, în condiţiile în care în alte părţi erau eliberate femeile în situaţii similare.

Chiar şi după ce au fost publicate dovezile ştiinţifice, a fost nevoie de mai mult de un an pentru ca guvernul să convoace o nouă anchetă şi de încă un an înainte de graţierea lui Folbigg.

Academia Australiană de Ştiinţă a acţionat în calitate de consilier ştiinţific independent în timpul celei de-a doua anchete pentru a se asigura că cei mai importanţi oameni de ştiinţă din lume au fost ascultaţi.

Acum, avocaţii se luptă pentru a facilita căutarea dreptăţii pentru alţi acuzaţi pe nedrept. Echipa de avocaţi a lui Folbigg şi alte asociaţii, inclusiv Consiliul de Drept, Institutul de Criminologie din Sydney şi Alianţa Avocaţilor Australieni, spun că Australia are nevoie de un organism de revizuire post-condamnare pentru a examina alte potenţiale erori judiciare.

În Australia, cele mai multe chestiuni penale sunt judecate de sistemele judiciare de la nivelul statelor şi teritoriilor, astfel încât orice organism naţional de revizuire ar necesita un acord între diferitele niveluri de guvernare.