Tânăr de 25 de ani, mort sub ochii iubitei, în Anglia. A alunecat peste balustrada unui pod, în timp ce se afla într-un apel video cu prietena sa
O femeie a fost martoră la moartea iubitului, în timp ce se aflau într-un apel video, după ce acesta a căzut de pe un pod în râul Tamisa, a dezvăluit familia devastată a tânărului. În seara în care s-a produs tragedia, tânărul sărbătorea ziua de naștere a surorii iubitei sale, când a decis să iasă afară pentru o gură de aer și să se plimbe.
De Redactia Observator la 31.10.2022, 09:59James East, în vârstă de 25 de ani, se afla la o plimbare de seară în Kingston, Londra, când a încercat să se sprijine de balustrada unui pod și a căzut în apă. Arabella, iubita lui James, a urmărit cu groază imaginile care se desfășurau, după ce băiatul a sunat-o pe Facetime pentru a îl putea direcționa, relatează The Sun.
„Săraca lui iubită, Arabella, vorbea pe Facetime cu el, încercând să-l îndrume către un taxi. A trecut prin iad fiind nevoită să vadă acele imagini. A stat 50 de minute în apă, apoi l-au găsit și l-au dus la spital unde au încercat timp de trei ore să-i salveze viața. Când a venit autopsia, s-a constatat că era mort înainte de a intra în apă din cauza rănilor la cap, dar ei nu și-au dat seama de asta.
Pentru că a căzut în Tamisa, ei au crezut că s-a înecat", a declarat sora lui, Abigail Bladen.
Mama tânărului a aflat vestea îngrozitoare, după ce poliția i-a bătut la ușă
- "Nu mai avem linişte, era iubitor, îşi adora copiii". Un tânăr de 29 de ani din UK şi-a pus capăt zilelor la...
- O influenceriţă şi vedetă de pe TikTok este implicată într-un proces pentru uciderea a doi bărbaţi. Tânăra...
- Un copil de 7 ani a murit în faţa colegilor, după ce s-a înecat cu o bucată de brânză, în Franţa. Acceptase...
În seara în care s-a produs tragedia, tânărul sărbătorea ziua de naștere a surorii iubitei sale, când a decis să iasă afară pentru o gură de aer. James a încercat să se rezene de balustrada unui pod care trecea peste râul Tamisa, dar a căzut în apă, lovindu-se la cap. Mama sa, Sara Ivey, a primit vestea devastatoare când ofițerii i-au bătut la ușă pentru a îi spune că James era în spital.
„Suntem devastați. Este îngrozitor, era atât de tânăr și avea atât de multe de făcut. A fost îngrozitor pentru mama mea, poliția din Kingston a trebuit să sune la poliția din Țara Galilor de Sud, care apoi a trebuit să vină aici la 4:50 dimineața. A fost un drum de trei ore și jumătate până acolo, ceea ce a fost îngrozitor părinții mei. Cu siguranță toată lumea își va aminti de zâmbetul lui.
Pentru noi era pur și simplu perfect, era un om atât de iubitor””, a adăugat sora acestuia.