Tânără de 34 de ani, găsită fără viață în apartamentul din Sydney, cu o zi înainte ca fiul ei să împlinească 5 ani: "Era băiatul mamei, a făcut totul pentru el"
A cincea aniversare a unui băiețel din Sydney a fost marcată de o tragedie, după ce mama lui a fost găsită moartă în apartamentul său, cu o zi înainte.
De Redactia Observator la 29.05.2023, 14:52Tatiana „Tania” Dokotaru, în vârstă de 34 de ani, tocmai se întorsese dintr-o vacanță în străinătate cu fiul ei, înainte de a fi găsită moartă în apartamentul ei din Liverpool, Sydney, duminică seara. Polițiștii au primito informație anonimă despre o ceartă între ea și iubitul ei, cu doar 24 de ore înainte ca tânăra să fie găsită fără viață, relatează Mirror.
Iubitul ei, Danny Zayat, în vârstă de 38 de ani, a fost arestat pentru acuzații de violență în familie, inclusiv sufocare și încălcarea unui ordin de protecție primit anterior. În zilele premergătoare morții ei tragice, Tania petrecuse timp cu fiul ei și înființase o nouă afacere.
A murit cu o zi înainte de aniversarea fiului ei
Apoi, în jurul orei 14, sâmbătă, vecinii au raportat că l-au auzit pe fiul ei țipând din apartament. Câteva ore mai târziu, trupul Taniei a fost găsit cu semne de traumatism la cap. Cei dragi sunt sfâșiați și au vorbit cu durere despre tânăra care a lăsat în urmă un biețel de doar 5 ani. Ea a fost descrisă ca fiind o „mamă frumoasă” care își diviniza băiețelul, pe nume Zayn. Tânăra, de origine din Rusia, s-a mutat în Australia anul trecut. Ea și fiul ei aveau o legătură cu adevărat specială, spun apropiații.
- A ispăşit 30 de ani de închisoare fiind nevinovat. Bărbatul din SUA, reacţie la ieşirea din penitenciar: "Sunt...
- "Ziua Z a percheziţiilor". Peste 300 de descinderi ale DIICOT în toată ţara: de la trafic de droguri în...
- Sfârşit tragic pentru o fetiţă de doar un an. Micuţa s-a înecat în cadă, după ce a fost lăsată singură...
„Tocmai s-au întors împreună dintr-o vacanță de șapte zile în Thailanda. Era băiatul mamei. Ea a făcut totul pentru el. Au fost mereu împreună", a spus un apropiat al familiei.
Prietenii au adăugat că Zayn a împlinit cinci ani a doua zi după ce a fost găsit cadavrul mamei sale. Tânărul se află acu în grija familiei, în timp ce autoritățile din Sydney încearcă să-i contacteze pe părinții Taniei, care locuiesc în Canada.