Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto A ispăşit 30 de ani de închisoare fiind nevinovat. Bărbatul din SUA, reacţie la ieşirea din penitenciar: "Sunt fericit că a venit şi ziua asta"

Un bărbat de 55 de ani din California a fost eliberat după ce a petrecut mai bine de 30 de ani în închisoare pentru o crimă din 1989, pe care nu a comis-o niciodată. Pentru eliberarea sa, au fost aduse mai multe dovezi care demonstrau nevinovăţia bărbatului, printre ele şi declaraţia adevăratului criminal, relatează Agerpres. 

de Redactia Observator

la 26.05.2023 , 12:36

Daniel Saldana a fost condamnat la 45 de ani de închisoare în 1990 în legătură cu atacul din Baldwin Park, în apropiere de Los Angeles, în care s-a deschis focul asupra unui automobil în care se aflau şase elevi de liceu ce plecaseră de la un meci de fotbal, aceştia fiind confundaţi cu membrii unei bande. Doi dintre adolescenţi au fost răniţi, dar au supravieţuit.

În urma incidentului, Daniel Saldana, Raul Vidal şi April Gallegos au fost găsiţi vinovaţi de tentativă de omor şi "tir asupra unui vehicul ocupat". Saldana, care atunci avea 22 de ani şi lucra în construcţii, şi-a susţinut permanent nevinovăţia, insistând că nu se afla în cel moment la locul faptei. În 2017, Vidal a declarat unei comisii de eliberare condiţionată că el este responsabil pentru cele întâmplate şi Saldana nu a fost prezent.

La o conferinţă de presă, joi, alături de procurorul districtual din Los Angeles, George Gascon, Daniel Saldana s-a declarat "recunoscător" pentru că a fost eliberat.

Articolul continuă după reclamă

"Este o luptă, să te trezeşti în fiecare dimineaţă ştiind că eşti nevinovat şi eşti încuiat într-o celulă, strigând după ajutor", a spus bărbatul, potrivit Southern California News Group. "Sunt fericit că a venit şi ziua asta", a adăugat el

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » A ispăşit 30 de ani de închisoare fiind nevinovat. Bărbatul din SUA, reacţie la ieşirea din penitenciar: "Sunt fericit că a venit şi ziua asta"