Tânăra înjunghiată mortal de iubit "a vrut să pună punct relaţiei în noaptea în care a fost ucisă". Mărturia emoţionantă a mamei
Familia lui Maddie Durdant-Hollamby, tânăra de 22 de ani ucisă cu brutalitate de iubit înainte de a-şi lua viaţa, a vorbit pentru prima dată despre durerea inimaginabilă de părinte al cărui copil piere în moduri cumplite şi despre imposibilitatea de a-l salva din ghearele terorii.
De Larisa Andreescu la 13.10.2021, 20:37Trupurile neînsufleţite ale lui Maddie Durdant-Hollamby și Ben Green, în vârstă de 41 de ani, au fost găsite de polițiști la o casă din Kettering, Northamptonshire, cu puțin înainte de ora 13 vineri, 27 august, după ce primiseră un apel care sugera că ceva rău s-ar fi întâmplat la faţa locului. Tânăra în vârstă de 22 de ani a fost ucisă de directorul de marketing, tată a trei copii, în casa acestuia, în valoare de 700.000 de lire sterline, înainte ca el să-şi ia propria viață.
Familia tinerei a aflat ce s-a întâmplat de la televizor
Părinții lui Maddie au vorbit pentru prima dată de la tragedie, confirmând că nu au existat semne de violență domestică anterioară, relatează BBC. Rachel, mama tinerei, a dezvăluit că înainte cu o zi de descoperirea cadavrelor, a vorbit cu fiica ei la telefon prin facetime. Deşi aceasta locuia cu familia ei din Wimblington, Cabs, se afla atunci la casa lui Ben, însă acest lucru nu i-a stârnit nicio îngrijorare. A doua zi însă, când unul dintre prietenii dansatoarei i-au spus că aceasta nu apăruse la o întâlnire pe care o planificase anterior, femeia a început să îşi pună semne de întrebare.
Rachel şi soţul ei, Steve, aveau să descopere că Maddie lipsise timp de o săptămână de la antrenamente, lucru care nu-i stătea în caracter, motiv pentru care au sunat întâi la Ben acasă, apoi la poliţie. În timp ce aşteptau un răspuns de la ofiţeri, părinţii au văzut la televizor un reportaj despre un „incident major”, care se desfăşurase exact la casa iubitului ei.
- „Frumoasa noastră a plecat să zboare cu îngerii”. Părinţi în agonie, după ce fiica de 22 de ani a fost...
- Tânăra de 22 de ani găsită moartă într-un apartament din Anglia ar fi fost ucisă de iubit. Bărbatul şi-a pus...
- Tânăra înjunghiată de iubit, găsită moartă într-un apartament din Anglia, va fi omagiată printr-o...
„Atunci am ştiut amândoi că veştile nu vor fi bune”, a mărturisit Steve.
Rachel a explicat cum „fiica ei perfectă” se certase cu Ben despre plecarea ei în vacanță înainte de tragedie. Ea este sigură de altfel că Maddie a mers în acea seară la el pentru a pune capăt relaţie, sfârşind însă prin a fi ucisă cu brutalitate.
„Credem că, de fapt, a vrut să se întoarcă acasă în acea seară pentru a ne spune: «Am încheiat relaţia cu Ben şi voi pleca în vacanță săptămâna viitoare și mă voi distra pe cinste»”, a spus mama.
Părinţii tinerei: "Nu vom înțelege niciodată motivul"
Într-o audiere prealabilă anchetei, luna trecută, cauza decesului lui Maddie a fost stabilită ca fiind înjunghierea în piept. Tatăl a fost cel care a trebuit să identifice trupul neînsufleţit al fiicei sale, într-un moment sfâşietor: "Cel mai greu, nu vom înțelege niciodată motivul. Nu vom trece niciodată peste asta. Trăim cu asta și, din păcate, și familia lui o va face"
Rachel a mărturisit că „nu-l va ierta niciodată pe Ben pentru ce a făcut”, însă a spus că simte doar tristeţe şi nu mânie. A mai spus că totul este „incredibil de trist” inclusiv pentru familia lui Ben, mai ales pentru cei trei copii ai săi, întrucât „avea o viaţă întreagă înainte”: "Este o risipă; a fost o risipă a vieții ei, dar și o risipă a lui"
"Nu există cuvinte care să descrie circumstanța extrem de tristă a acestui incident tragic și gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia, cei dragi și prietenii lui Maddie. Am cere acum cu respect respectarea timpului pentru a ne cerne gândurile în pace, deoarece nu mai avem alte comentarii de făcut în acest moment devastator", a transmis familia bărbatului, potrivit The Sun.
Ben Green, considerat un bărbat „dependent de sex care urăște femeile”
Cei doi ar fi avut o relaţie de aproximativ un an, întâlnindu-se pentru prima dată la locul de muncă. Primise „oportunitatea de a petrece timp de calitate împreună ca o familie”, rămând acasă în timpul pandemiei, a povestit mama: „În presă s-au spus multe despre frumuseţea ei, despre cât de frumoasă era, dar era o persoană atât de frumoasă şi în interior. Era grijulie, iubitoare, plină de compasiune; își iubea familia și își iubea prietenii. Asta ne vom aminti întotdeauna despre ea".
Foștii prieteni l-au descris pe Green drept un „dependent de sex care urăște femeile”, lăudându-se cu sute de iubite care i-ar fi trecut prin dormitor, multe în adolescenţă, dar şi cu case închiriate prin toată ţara. Unul dintre prietenii lui a spus că Green îşi îndrepta cuceririle într-un mod „îngrozitor și calculat” - și nu respecta femeile, ci le trata şi le considera drept „proprietăţile” sale.
Poliția a confirmat că moartea lui Maddie este tratată ca o crimă și că nu a fost căutat un alt suspect.