Un băieţel de doi ani din SUA şi-a salvat familia dintr-un incendiu. Adulţii nu aveau miros din cauza COVID şi nu au simţit fumul: ''Micul nostru erou''
Un copilaş din Texas este văzut drept un erou de către comunitate, după ce și-a trezit părinții și le-a spus că locuinţa lor a luat foc. Familia a reuşit să se salveze cu câteva secunde înainte ca flăcările să înghită casa cu totul.
De Redactia Observator la 31.01.2022, 08:35Kayla și Nathan Dahl și-au pierdut simțul mirosului, după ce s-au îmbolnăvit recent de COVID. Aceştia nu știau că fumul începea să le umple casa, iar detectoarele nu funcționau. Fiul lor Brandon, în vârstă de 2 ani, i-a trezit pe amândoi spunând cuvintele: ''Mami, fierbinte! Mami, fierbinte!'', a declarat Kayla pentru WFAA 8 News.
A fost un miracol că familia a scăpat nevătămată
Părinții au reușit să evacueze locuința împreună cu cei cinci copii ai lor și să sune la serviciile de urgență: ''Ne-a salvat întreaga familie'', a spus Kayla. ''Vreau să spun, el este micul nostru erou. Avem alarme de fum nou-nouțe, de mai puțin de un an. Niciuna nu a pornit. Am avut câteva secunde. Nu este nimic altceva decât un miracol.''
Din fericire, Nathan Dahl este voluntar la departamentul local de pompieri, așa că avea un plan pus la punct pentru momentul în care ar fi avut loc o astfel de urgenţă.
- Un bloc din Medgidia a luat foc şi a fost activat Planul Alb de intervenţie. Pompierii s-au luptat 4 ore cu...
- Maşină făcută scrum într-o parcare, pe autostrada A1. Un şofer s-a speriat când a văzut flăcările uriașe
- Preot din Constanța găsit carbonizat, după ce și-ar fi dat foc la casă. Părintele Ștefan Banciu era în depresie
Fiul lor, Brandon, dormea în camera de zi. Băiatul a fugit apoi în dormitorul părinților săi tușind și alertându-i pe amândoi în jurul orei 4:30: ''Tocmai am văzut flăcările ieșind din camera noastră de zi și în dormitorul nostru'', a declarat Kayla Dahl.
Familia a reușit să scape fără arsuri sau răni. Brandon este acum văzut ca un erou în comunitatea sa locală de lângă Dallas, Texas, pentru că și-a salvat familia, notează Daily Star.