Un bărbat de 90 ani a scăpat de închisoare, deşi şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia oarbă "pentru că nu mai puteam să am grijă de ea"
Edward Turpin, un bărbat de 90 de ani din Orpington, Anglia, a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia oarbă.
De Redactia Observator la 21.09.2022, 18:16- Atacatorul şi soţia lui erau căsătoriţi de aproape 70 de ani.
Incidentul s-a petrecut în septembrie anul trecut, iar după un proces care a durat un an, magistraţii au decis să-l condamne pe Turpin "doar" la închisoare cu suspendare pe motiv că a acţionat sub un stres imens.
Conform Metro Online, soţia lui Edward Turpin şi-a pierdut vederea în urmă cu mai mulţi ani şi a devenit dependentă de soţul ei. Edward s-a îngrijit cât a putut de ea însă, în cele din urmă, a cedat. Într-o dimineaţă, a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia într-un moment în care aceasta dormea.
Soţia atacatorului şi-a pierdut un plămân în urma incidentului respectiv, dar a scăpat în mod miraculos. Femeia le-a spus anchetatorilor că "m-am trezit imediat după ce mi-a înfipt cuţitul în piept şi l-am auzit spunând că nu mai suportă situaţia în care se află". Afirmaţia femeii a fost confirmată, ulterior, chiar de soţul ei care a precizat că "am recurs la acest gest pentru că nu mai puteam să am grijă de ea".
Atacatorul şi soţia lui erau căsătoriţi de aproape 70 de ani
- O vedetă riscă ani grei de închisoare pentru utilizarea unui site de socializare, în Rusia
- Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a înjunghiat mortal vecinul, din cauza zgomotului pe care îl...
- Ani grei de închisoare pentru un bărbat din Neamţ implicat într-un dosar privind acordarea de concedii medicale...
Iniţial, Edward Turpin, un fost măcelar care era căsătorit cu soţia lui de aproape 70 de ani, a fost acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Ulterior, după ce a precizat că nu-şi mai aminteşte atacul, iar anchetatorii au stabilit că între cei doi nu au mai existat probleme, s-a decis ca Edward Turpin să fie pus sub acuzare doar pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.
Iar cum judecătoarea Alexia Durran a fost de părere că Turpin a acţionat sub un stres imens, bărbatul a fost condamnat la "doar" doi ani de închisoare cu suspendare. Edward Turpin nu a fost prezent în faţa magistraţilor cand s-a anunţat verdictul, el fiind internat în spital din cauza unei pneumonii.