Un profesor englez care a recunoscut că a abuzat şapte elevi de la o şcoală de băieţi a fost condamnat la închisoare
Anthony Shenton, un profesor englez în vârstă de 82 de ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce s-a stabilit că şi-a abuzat elevii în urmă cu zeci de ani.
De Redactia Observator la 08.09.2021, 16:49- Profesorul condamnat la închisoare are acum 82 de ani.
Anthony Shenton a fost profesor de sport şi de desen tehnologic la şcoala de băieţi Langleybury din Hunton Bridge, o mică aşezare cu numai câteva sute de locuitori din Hertfordshire, Anglia.
Conform Watford Observer, Anthony Shenton a fost profesor în perioada 1965-1992, însă abia după retragerea sa din activitate au apărut la iveală ororile la care îşi supunea elevii. Anthony Shenton a recunoscut că şi-a abuzat şapte elevi în perioada 1968-1984, însă anchetatorii au demonstrat că numărul victimelor a fost mai mare.
Anthony Shenton obişnuia să-şi abuzeze elevii atât în apartamentul în care a locuit în Abbots Langley pe perioada în care a predat în Hunton Bridge, cât şi într-un apartament situat în incinta şcolii de băieţi. Mai mult, profesorul obişnuia să-şi abuzeze elevii şi când îi ducea pe aceştia în diferite excursii la schi sau să se plimbe cu barca pe lac.
Elevii profesorului englez s-au gândit la sinucidere, după ce au fost abuzaţi
- Un învăţător nevaccinat a îmbolnăvit mai bine de jumătate dintre elevii săi de școală primară, după ce...
- Profesorul care a dansat lasciv în faţa copiilor în tabără nu îşi aduce aminte că ar fi "atins nepotrivit" o...
- Profesorii nevaccinați şi care nici nu se testează, nu vor mai veni la şcoală peste pragul de 6 la mie....
S-a stabilit că victimele lui Anthony Shenton au avut rezultate mult mai slabe la învăţământ, după ce au fost abuzaţi, iar mulţi dintre ei chiar au început să se gândească la sinucidere.
Liz McGraht, membru al echipei care l-a anchetat pe profesorul englez, a precizat că Anthony Shenton a profitat de influenţa avută asupra copiilor, iar profesorul şi-ar fi cerut iertare pentru ieşirile sale, dar chiar şi aşa ar fi continuat să-şi abuzeze elevii.