Un român din Anglia a câştigat un apartament de lux la o tombolă. George se chinuia de ceva vreme să obţină un credit ipotecar
Se chinuia de ceva vreme să obţină un credit ipotecar, însă fără succes. Dar pentru un român, norocul s-a schimbat radical. George, un electrician stabilit în Anglia, a câştigat la o tombolă un apartament în valoare de 300.000 de lire sterline, în Grey, Essex.
De Redactia Observator la 20.10.2022, 10:03Bărbatul de 31 de ani a câștigat jackpot-ul după ce a intrat într-o competiție organizată de Tramway Path, care promite câștigătorilor casele fără ipotecă. Soţia bărbatului, Victoria, a fost extrem de uimită de câştig, după ce perechea şi-a petrecut ultimii 11 ani plătind chirie, scrie Mirror.
A câştigat un apartament de lux
Culmea, românul, tată al unui băieţel, Adam, a cumpărat biletele de tombolă chiar în ziua în care a fost respins de la cererea de credit ipotecar. Iniţial, a luat 200 bilete de 2 lire sterline, iar apoi a mai achiziţionat încă 200 după ce a primit răspunsul negativ de la bancă, pentru a-și crește șansele.
„Sincer nu pot să cred, nu am câștigat niciodată nimic. Acest lucru mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Am stat în chirie timp de 11 ani şi acum eu şi familia mea putem să avem în sfârşit o casă a noastră ”, a spus George, care tocmai s-a mutat în casa nouă.
Dintre miile de participanți, George și-a însușit apartamentul elegant, care vine complet mobilat și finisat cu decoruri moderne. Locuinţa are un interior elegant, dotată cu electrocasnice moderne.
Imobilul are şi o cadă uriașă, cabină de duș, pat dublu și un spațiu generos pentru depozitare. George și familia lui vor economisi mii de lire sterline, deoarece nu vor trebui să cumpere niciun fel de mobilier, iar rata creditului ipotecar va rămâne doar un vis urât.
Daniel Twenefour, împreună cu frații săi Jason și Will, sunt fondatorii companiei Tramway Path și de la înființarea firmei până în prezent au oferit deja opt proprietăți. Schema tombolei a început în anul 2020 și de atunci au ajutat visele multor britanici să se materializeze.
„Proprietățile pe care le dăm sunt finanțate prin biletele de tombolă”, a precizat Daniel. „De exemplu, dacă o proprietate valorează 300.000 de lire sterline și fiecare bilet este de 3 lire sterline, trebuie să vindem 100.000 de bilete pentru a finanța proprietatea”, a declarat Daniel Twenefour.