Un tată a murit încercând să-şi salveze copiii de la înec, în vacanţă, în Australia. Soţia a făcut infarct când a văzut: „Eroul meu pentru totdeauna”
O vacanţă de coşmar: Un tată a doi copii a murit încercând să îşi salveze cei doi copii de la înec, înainte ca soţia să facă un atac de cord în clipele în care se străduia să îi scoată trupul neînsufleţit din apă. Tragedia a avut loc în timp ce familia se afla în vacanţă, la Hyam's Beach, în Australia.
De Larisa Andreescu la 21.03.2022, 12:01Brad Coleman, în vârstă de 40 de ani, plecase într-o excursie de câteva zile alături de soţia lui, Hulya şi copiii - Raiden, 13 ani, și Aleyna, 11 ani, la Hyam's Beach, pe coasta de sud a NSW, pe 4 martie.
Vacanța lor idilică s-a transformat însă într-un coșmar când copiii, intraţi în apă, au fost loviţi de valurile mari şi traşi de curenţii puternici în larg, nemaiputând să iasă la suprafaţă. Tatăl a sărit imediat în ajutor, dar s-a înecat încercând să îi salveze. La rândul ei, soţia a suferit un atac de cord în timp ce îşi scotea soţul din apă.
Familia mergea des în zonă atunci când plecau în vacanţă, însă în ultimii trei ani nu au mai putut face călătoria din cauza restricţiilor de Covid. Erau atât de entuziasmaţi că se pot bucura din nou de plajă şi soare încât nu au mai aşteptat să despacheteze bagajele şi au decis să facă o fotografie de familie şi apoi să rămână pe plaja din apropiere pentru o scurtă bălăceală.
O clipă de fericire transformată într-o eternitate de suferinţă
- O fetiţă de nouă ani s-a înecat în piscină după ce şi-a prins părul în scurgerea neacoperită. Tatăl...
- Un bărbat român a murit la Paris. S-a înecat în timp ce îşi salva iubita care a vrut să se sinucidă
- Sacrificiul suprem: Un medic oncolog a murit înecat, după ce a sărit în valuri ca să salveze un necunoscut: ''O...
Mama rămăsese pe terasa casei de vacanţă în timp ce tatăl şi cei doi copii înotau în apă. Nimic nu prevestea tragedia care avea să se întâmplă. La un momentdat însă, Raiden şi Aleya au fost traşi de curenţii puternici şi au început să strige după ajutor. Tatăl, Brad, a înotat imediat spre ei, încercând cu disperare să îi salveze, relatează Daily Mail. De asemenea, alte persoane care se aflau pe plajă şi au văzut ce se întâmplă s-au alăturat şi au încercat să îi scoată teferi din apă.
Cei doi copii au fost aduși înapoi la țărm în siguranță, dar tatăl a suferit un infarct şi s-a înecat sub privirile îngrozite ale copiilor. Soţia, care văzuse întreaga scenă de pe balcon, a fugit imediat pe plajă şi a intrat în apă folosind o placă de surf pentru a-i putea trage trupul soţului ei la mal, însă în vâltoarea dezastrului a suferit şi ea un atac de cord, fiind ulterior adusă la mal de martori.
„Mi-am pierdut cel mai bun prieten”, a spus femeia pentru Daily Telegraph. „N-am crezut niciodată că voi deveni văduvă. Este un coșmar din care mă tot gândesc că mă voi trezi... atunci îmi dau seama că este adevărat”.
Mama, internată în spital cu sindromul inimii frânte
Hulya și copiii ei au fost transportați de paramedici la Spitalul Prince of Wales. Mama a fost internată din nou şi săptămâna trecută la spital, după ce a suferit de sindromul inimii frânte- o afecțiune temporară a inimii provocată de o durere intensă. La câteva ore după ce a fost externată a fost informată că şi tatăl ei a murit, după o lungă bătălie cu o boală gravă.
Femeia şi-a descris răposatul soţ ca fiind „eroul meu pentru totdeauna” şi a spus că s-a luptat cu toate puterile şi cu toată fiinţa sa pentru a-şi salva copiii. Prietena apropiată a familiei, Jennifer Couttas, i-a stat alături femeii şi a ajutat-o cu procedurile de înmormântare. Fratele lui Brad Coleman, Scott, a lansat o pagină GoFundMe pentru a strânge bani ca să poată susține familia.
„Familia lui trebuie să înfrunte un viitor fără el, viețile lor s-au schimbat într-o clipă în cel mai dureros mod”, a scris el. „Brad a fost fratele meu, cel mai bun prieten și cel mai bun om pe care l-am cunoscut. În numele familiei mele, înființez acest Gofundme pentru a o sprijini pe Hulya și pe copii. Este deschis oricui poate contribui. Orice donație pe care o puteți face, mică sau mare, pentru a ajuta la sprijinirea pe termen lung a familiei lui Brad va fi primită cu recunoștință și smerenie”.
S-au strâns deja peste 23.000 de dolari - depășind ținta de 20.000 de dolari.