Violeta a murit după ce a fost bătută şi ţinută flămândă de Dan. Românul a stat două zile cu moarta în casa din Italia. Acum riscă 14 ani de închisoare
Violeta a avut parte de un sfârşit cumplit, chiar din mâinile bărbatului pe care îl iubea. Bătută, umilită şi ţinută fără hrană, românca de doar 46 de ani se stingea din viaţă în luna aprilie 2018, într-o casă situată la Carsoli, provincia l’Aquila, regiunea Abruzzo, Italia.
De Monica Palade la 28.10.2021, 19:02Alarma a fost dată chiar de partenerul femeii, şi el român, Dan George Gabinat, care a susţinut că a găsit-o fără viaţă pe Violeta Blindescu, fără să ştie ce i s-a întâmplat. Urmele de violenţă de pe trupul femeii, care a fost găsită de anchetatori dezbrăcată şi subnutrită într-o cameră mizeră, le-au ridicat multe semne de întrebare, iar ulterior românul a fost reţinut pentru omor.
În plus, autopsia a relevat faptul că Violeta era moartă de două zile, iar bărbatul a stat cu cadavrul femeii în casă în tot acest timp.
Chinuită şi ţinută flămândă, Violeta s-a stins încet
Potrivit marsicalive.it, Dan George Gabinat, 47 de ani, urmează să se prezinte în faţa Curţii de Justiţiei din l’Aquila și să răspundă pentru infracțiunile de rele tratamente cu circumstanța agravantă, care au provocat moartea Violetei. Românul fusese inculpat de judecătorul pentru cercetările preliminare al instanței din Avezzano, Anna Carla Mastelli. Dacă teza acuzatoare va fi confirmată, acesta ar putea fi condamnat la până la 14 ani de închisoare.
- Ea e românca ucisă în bătaie în Italia, de iubitul ei. Violeta a fost ţinută apoi moartă în casă două zile
- Tânără româncă dispărută de câteva zile în Italia, găsită moartă. Trupul fetei era întins pe iarbă, sub...
- Filmul unei crime care a oripilat Anglia. Un român și-a ucis soția cu o foarfecă „pentru că nu a vrut ca ea...
Violeta locuia în oraş de nouă ani, unde lucra ca badantă. În orele imediat următoare descoperirii cadavrului, s-a emis ipoteza crimei, însă autopsia a constatat că decesul s-a produs în urma unei embolii pulmonare. Potrivit acuzației, Violeta a fost supusă constant amenințărilor, insultelor și bătăilor, până la limitarea libertății personale întrucât o încuia foarte des în casă.
O adevărată condiție de segregare, după cum a subliniat procurorul Maurizio Maria Cerrato, care a dus la o stare foarte gravă de malnutriție și o deteriorare organică lentă, dar constantă, până când corpul a cedat. Românul, urmează să se prezinte, vineri, 5 noiembrie, în faţa judecătorilor pentru a răspunde pentru faptele sale.