"Vrei să fii soţia mea?" Un tânăr a îngenuncheat din greşeală în faţa unei alte femei: în întuneric, nu şi-a recunoscut iubita
Cerere în căsătorie romantică, pe întuneric. Un tânăr chinez a pregătit cu atenţie momentul în care urma să facă pasul cel mare şi să îi pună iubitei sale întrebarea cea mare. Însă lucrurile au luat o turnură neaşteptată când, din cauza întunericului, acesta şi-a confundat viitoarea soţie cu o altă femeie.
De Redactia Observator la 17.11.2021, 18:10Un student din China a filmat momentul când face pasul cel mare şi îşi cere de soţie iubita. Cel puţin, asta credea el că face. A îngenuncheat, cu un buchet de flori în mână, şi şi-a mărturisit dragostea pentru femeia visurilor sale. Însă, în întuneric, nu a realizat că cere în căsătorie persoana greşită, relatează Mirror.
Cererea în căsătorie buclucaşă, o amintire de neuitat pentru viitorii însurăţei
În ciuda stângăciei tânărului emoţionat, lucrurile au mers bine şi cererea în căsătorie a fost acceptată de femeia potrivită. Scenele amuzante au fost surprinse în oraşul Lianyungang, pe 14 noiembrie, iar imaginile au fost publicate, spre deliciul internauţilor, pe o reţea de socializare din China.