Supereroii din farfurie! Prinţesa polonic, Anca Lungu, a scos o carte de rețete pentru copii
Prinţesa Polonic, Anca Lungu, a pregătit o carte de gătit pentru părinți și copii.
De Redactia Observator la 24.11.2017, 18:19Una dintre marile provocări pentru mame este să îi facă pe cei mici să mânânce. Ce te faci însă când nu vrea în ruptul capului să se atingă de nimic şi nici măcar jocul cu lingura care devine avion nu mai funcţionează. Prinţesa Polonic, Anca Lungu, a pregătit o carte de gătit pentru părinți și copii.
„Supereroii din farfurie" conţine reţete care pot fi gătite împreună cu cei mici şi vă arată cum puteţi să-i implicaţi în procesul gătitului în funcție de vârstă. Gătitul în familie poate da naştere unor experienţe magice! Dacă vreți să petreceți mai mult timp de calitate alături de cei mici, gătitul cu siguranță îi va ajuta să-şi dezvolte abilităţile, să devină mai încrezători şi să descopere care sunt cele mai bune alimente pentru sănătatea lor.