Cătălin Botezatu are iar probleme de sănătate
Cele mai negre temeri ale lui Cătălin Botezatu s-au adeverit! Designerul a ajuns din nou pe patul de spital şi abia mai poate respira.
De Redactia Observator la 14.05.2014, 18:10Cele mai negre temeri ale lui Cătălin Botezatu s-au adeverit! Designerul a ajuns din nou pe patul de spital şi abia mai poate respira. A plecat în Turcia pentru o serie de analize amănunţite dar a primit, cu lacrimi în ochi, un diagnostic şocant.
Trebuie să fie operat la inimă. Şi asta cât mai repede. Viaţa creatorului de modă depinde de această intrevenţie. O intervenţie de care s-a ferit timp aproape zece ani.
Dar încă din noiembrie 2005 inima a început să îi dea semnale că lucrurile nu merg ca unse. Atunci a ajuns pentru prima dată pe mâinile medicilor, după un preinfarct.
De atunci Cătălin a fost periodic la consultaţii. De mai multe ori inima lui şi-a schimbat brusc ritmul. Ultimul control a fost chiar la începutul acestui an. Designerul şi-a anunţat atunci internarea la o clinică din Turcia pe un site de socializare. Din fericire, nu era nimic grav.
Şi acum, initial, Bote a mers în Turcia tot pentru un control. I s-au prezentat pacientului alternativele de tratament: ori o operaţie de by-pass, ori punerea unor stenturi.
Mai ales că designerul are dureri puternice în capul pieptului. El are nevoie să fie cu capul limpede, să ia hotărârea cea mai bună. Pe un site de socializare, Cătălin le-a mulţumit celor care-i sunt alături dar şi medicilor care au grijă de viaţa lui.