Foto Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Vremea în România. Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben care anunţă instabilitate atmosferică şi vânt puternic pentru mai multe zone ale ţării, până duminică dimineaţă. Vineri va fi deosebit de cald în Bucureşti, dar de sâmbătă se schimbă vremea şi în Capitală.
Potrivit ANM, o avertizare cod galben vizează intervalul 25 aprilie, ora 12 – 25 aprilie, ora 21.
”În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul şi sudul Moldovei, în nordul Crişanei, nord-vestul Transilvaniei şi în Munţii Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată”, a transmis, vineri, ANM.
Potrivit sursei citate, instabilitatea se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi îndeosebi în sud-est, intensificări ale vântului (rafale de 50...60 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala izolat şi în restul teritoriului.
- Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină până luni dimineaţă în aproape...
- Vremea 26 mai - 23 iunie 2025. Sunt anunţate temperaturi peste medie în aproape toată ţara
- Rupere de nori la Cernavodă: străzile inundate ale oraşului au devenit râuri învolburate. În Călăraşi, o...
- Informare de vreme rece în toată țara, lapoviță și ninsori la munte. Strat de zăpadă în zonele înalte
- Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în jumătate de ţară, inclusiv în Bucureşti. Hartă meteo ANM

Vremea în România. Hartă meteo
ANM
Avertizări meteo cod galben
O altă avertizare cod galben a fost emisă pentru perioada 26 aprilie, ora 05 – 26 aprilie, ora 23.
”În cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50...70 km/h şi izolat de 80 km/h”, a mai transmis ANM.
De asemenea, este cod galben în perioada 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10.
”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50...70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, anunţă meteorologii.
Vremea în Bucureşti
În ceea ce priveşte vrema în Bucureşti, ANM anunţă că, vineri vremea va fi deosebit de caldă.
”Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei vor fi posibile intensificări de scurtă durată ale vântului, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10...12 grade”, a transmis ANM.
Ulterior, vremea va fi instabilă.
”Din a doua parte a zilei de sâmbătă vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50...60 km/h), vijelii, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 21...23 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade”, arată ANM.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰