Antena LIVE

Curs valutar

Festivalul Untold ia startul la Cluj. Urmează 4 zile de distracție

Cluj-Napoca este, pentru câteva zile, cel mai aglomerat oraş din ţară. Mai este o zi până la festivalul Untold. 360.000 de oameni sunt aşteptaţi de organizatori în cele patru zile de distracţie, iar valuri de tineri veniţi din toată ţara curg deja dinspre gară şi aeroport.

De la 01.08.2019, 00:15

Cluj-Napoca este, pentru câteva zile, cel mai aglomerat oraş din ţară. Mai este o zi până la festivalul Untold. 360.000 de oameni sunt aşteptaţi de organizatori în cele patru zile de distracţie, iar valuri de tineri veniţi din toată ţara curg deja dinspre gară şi aeroport. Sunt reguli stricte la intrarea în zona de festival pe care trebuie să le respecte cu toţii. Până atunci însă, mulţi sunt nevoiti să treacă prin calvarul cazării.

Pe această plajă din Mamaia, copiii au parte de jocuri şi concursuri cât e ziua de lungă. Astăzi, cei mici au pornit în căutare de comori. Spre bucuria părinţilor care abia aşteaptă să-şi tragă sufletul.

De astfel de surprize au parte toţi copiii, indiferent de vârstă. Chef de distracţie să aibă, spun organizatorii. Pentru cei prea mici să intre în valurile mării, sunt perfecte piscinele cu apă mică. Aceşti turişti olandezi fac cu rândul, pentru a avea grijă de cei patru copii.

Distracţia ajunge la un alt nivel în parcul plutitor de pe Lacul Siutghiol. Aici, copiii trecuţi de 6 ani sunt invitaţi să-şi testeze limitele. După atâta mişcare, foamea copiilor este astâmpărată cu meniuri speciale. 

Aşadar, dacă alegeţi cu grijă destinaţia şi facilităţile oferite de hotel, vacanţele alături de copii pot fi sursa celor mai frumoase amintiri. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 festival untold
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024