Lidia Buble, un nou videoclip „Intens”. Care este mesajul piesei lansate recent
Prima lună a primăverii aduce cel mai intens single al Lidiei Buble. Despre dragoste, pasiune şi vulnerabilitate în iubire ne cântă artista în piesa pe care a lansat-o recent şi care se numeşte chiar aşa: Intens. La fel este şi videoclipul, care ne-o arată pe Lidia Buble prizoniera propriilor gânduri.
De Redactia Observator la 10.03.2021, 13:24- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Lidia Buble: Mă bucur foarte mult când văd că oamenii se regăsesc în povestea mea de viață. Muzica este emoție și nu prea ai cum să transmiți emoție dacă acea piesă nu este despre tine, dacă nu ai trăit ce cânți în acea piesă.
Lidia Buble: Este o perioadă în care am lucrat foarte mult. Eu și pregătesc un album pentru toamna acestui an. Vor fi zece piese noi, iar albumul se va numi "Intens".
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus
Mesajul piesei "Intens"
Luna martie aduce și cel mai "INTENS" single pe care Lidia Buble îl lansează, atât la propriu, cât și la figurat. "INTENS" descrie pasiunea, dragostea, vulnerabilitatea, dar și dorința arzătoare pe care o femeie o simte atunci când iubește. "Tu ai aprins în mine un lucru nefiresc, de te văd în zece nuanțe de intens și te doresc" sunt versurile ce evidențiază intensitatea celor mai ascunse trăiri ce își fac loc în sufletul cuiva.
Cu o poveste cinematografică regizată de către NGM și filmată în fosta reședință a lui Ceaușescu, videoclipul dezvăluie o Lidia cum nu am mai văzut până acum. Captivă în propriile sentimente și gânduri ce se duc numai către el, artista încearcă să evadeze pentru a se regăsi pe sine.
"Pentru mine începutul de primăvară e INTENS. E prima piesă dintr-o serie incredibilă de cântece cu parfum de hit. Despre tandrețe, despre nevoia noastră de a fi ocrotite, salvate, iubite și apreciate. Despre nostalgii, doruri și așteptări. Despre toate astea în 200 de secunde intense", povestește Lidia despre noul single.
Anul trecut, artista a cucerit publicul cu hitul cu vibe-uri latino "La Luna" pentru care a colaborat cu Jay Maly și Costi, apoi a lansat "Cu ochii ăia verzi", o baladă romantică și sensibilă, pentru cei timizi care s-au îndrăgostit inevitabil de cineva, dar care rămân totuși neobservați. În urmă cu cinci luni, Lidia Buble și Vunk au făcut echipă pentru "Vino, du-te", single de succes ce și-a făcut loc în playlist-ul radiourilor chiar înainte de lansare.