Mădălina Ghenea a pozat şi în Italia, însărcinată în 8 luni
Mădălina Ghenea va deveni mamă de fată. Peste o lună, modelul îşi va strânge în braţe fetiţa, căreia nu i-a ales încă numele. Viitorul tată, Matei Stratan, ar mai vrea şi un băiat. Iar Mădălina promite să-i dăruiască cel puţin patru copii. Îşi doreşte o familie numeroasă.
De Redactia Observator la 03.03.2017, 23:22Mădălina Ghenea va deveni mamă de fată. Peste o lună, modelul îşi va strânge în braţe fetiţa, căreia nu i-a ales încă numele. Viitorul tată, Matei Stratan, ar mai vrea şi un băiat. Iar Mădălina promite să-i dăruiască cel puţin patru copii. Îşi doreşte o familie numeroasă.
Mai are doar o lună până când îşi va ţine în braţe copilul. Şi a vrut să fie totul secret. Până acum. Mădălina Ghenea a pozat cu burtica la vedere, de două ori. Românca apare şi pe coperta unei reviste din Italia.
Este nerăbdătoare să-şi cunoască fiica. Pentru că Mădălina şi Matei Stratan vor fi părinţi de fată. O fetiţă pe care frumoasa româncă, născută la Slatina, vrea să o crească aşa cum a fost ea crescută de mama ei.
"Mi-a dăruit în 14 ani cât am stat împreună ceea ce vreau să îi dăruiesc şi eu fiicei mele: atâta iubire, o educaţie solidă, prietenie, rădăcini puternice, un loc în care să mă întorc şi să mă simt în siguranţă, protejată."
Actriţa mărturiseşte că se simte mai bine ca niciodată, acum, în a opta lună de sarcină. Dar primele luni au fost grele. A fost chiar internată, la un moment dat, într-un spital din Napoli, şi i-a fost teamă că va pierde copilul. De aceea, nici nu ar fi vrut ca lumea să ştie că este însărcinată.
Deocamdată, viitoarea mamă nu s-a hotărât ce nume va purta fetiţa. Se fac dezbateri în familie, însă Mădălina ştie că va alege abia după ce îşi va privi copila. Tatăl fetei şi logodnicul Mădălinei, fiul unui medic milionar din Iaşi, ar vrea şi un băieţel. Iar Mădălina îl anunţă pe Matei Stratan că vrea o familie numeroasă, cu 4-5 copii. Ea mai are unul, un copil orfan din Haiti, pe care l-a adoptat la distanţă.