Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O nouă şansă: fertilitate recâştigată printr-o nouă metodă medicală

Cei care nu mai aveau nicio speranţă că pot deveni părinţi primesc acum o şansă în plus. Indiferent de vârstă. Printr-o tehnică revoluţionară, medicii dau, practic, timpul înapoi. Zeci de femei considerate infertile au devenit deja mame, cu ajutorul propriilor celule de sânge. Tratamentul ar putea schimba viitorul României, unde unul din cinci cupluri nu poate avea copii.

de Redactia Observator

la 03.03.2017 , 23:20

Cei care nu mai aveau nicio speranţă că pot deveni părinţi primesc acum o şansă în plus. Indiferent de vârstă. Printr-o tehnică revoluţionară, medicii dau, practic, timpul înapoi. Zeci de femei considerate infertile au devenit deja mame, cu ajutorul propriilor celule de sânge. Tratamentul ar putea schimba viitorul României, unde unul din cinci cupluri nu poate avea copii.

După şapte ani în care s-au luptat cu infertilitatea, Mădălina şi George vor avea acum gemeni, în urma unei fertilizări in vitro.

-Este foarte greu pentru un cuplu care îşi doreşte cu adevărat să aibă copii şi nu reuşeşte să facă orice până, aşa cum a zis şi domnul doctor, reuşeşte să-şi ţină copilul în braţe.

Vezi și

Medicul care le-a îndeplinit dorinţa le va ajuta acum şi pe alte femei. Dar nu prin metoda clasică de fertilizare. Ci printr-o procedură inedită, care întârzie sau chiar combate menopauza. 

Pe acelaşi subiect

-Pur şi simplu luăm sânge din femeia respectivă, selectăm câteva celule şi celulele respective le injectăm acolo unde avem probleme. 

Injectate în ovare, celulele duc la formarea de noi foliculi şi ovocite. Şi îi dau pacientei şansa de a rămâne însărcinată, fără ca ovulul să fie fecundat în laborator. Practic, pe cale naturală. 

Mai ales femeile care au trecut de prima tinereţe pot apela la acest procedeu medical.

Până acum, procedura a fost pusă în aplicare în Spania, Grecia şi Anglia, iar peste 80 de femei au beneficiat de tratament. În România, tehnica medicală va fi implementată în următoarele luni, iar medicii se aşteaptă să dea rezultate. Asta în condiţiile în care, la noi în ţară, unul din cinci cupluri aflate la vârstă reproductivă primeşte diagnosticul de infertilitate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » O nouă şansă: fertilitate recâştigată printr-o nouă metodă medicală