Marile concerte din 2021 au fost reprogramate. Untold și Neversea, așteptate de zeci de mii de oameni
2020 va intra în istorie ca anul care a îngenuncheat industria spectacolelor şi evenimentelor. Dacă la început cele mai multe au fost amânate de mai multe ori în speranţa revenirii la normal, la un moment dat a fost clar că doar finalul pandemiei ne va permite să revenim în faţa scenelor.
De Redactia Observator la 15.01.2021, 16:40- Deşi speranţele tuturor au fost puse în noul an, există încă urme de îndoială care îi fac pe organizatori să replanifice cu prudenţă marile evenimente
Untold a vândut 50.000 de abonamente în 2020. Oamenii nu şi-au cerut banii înapoi şi speră să se bucure de festival anul acesta. Identică este situaţia şi în cazul Neversea, primul festival care ar trebui să aibă loc în acest an, în perioada 8 - 11 Iulie.
Edy Chereji, director de comunicare Untold: Sunt sigur că vara anului 2021 ne va găsi într-un scenariu mult mai relaxat, având în vedere vaccinarea, care a început deja, avnd în vedere soluţiile de testare rapidă, iar măsurile impuse de autorităţi, noi le vom respecta şi sunt convins că vor fi măsuri care se aplică în întreaga lume.
Cum toată lumea a mizat pe faptul că pandemia îşi găseşte sfârşitul în 2021, aproape nimeni nu a anulat evenimentele. Toţi le-au reprogramat anul acesta dar pe multe se văd nevoiţi să le reprogrameze din nou.
Daniel Sindilă, director Sala Palatului: Un spectacol a fost reprogramat încă de anul trecut pentru februarie, neștiindu-se care va fi evoluţia pandemiei. Cu siguranţă şi acest eveniment va fi din nou reprogramat. Surpriza plăcută pe care am avut-o a fost că oamenii întreabă când se reprogramează spectacolul, puţini cer returnarea banilor.
Şi asta pentru că sunt pregătite spectacole cu artişti de renume internaţional, pe care nimeni nu vrea să îi rateze.
Cele mai importante evenimente ale anului 2021 au pe afiş nume ca Goran Bregovic, Celine Dion, Nick Mason şi Hollywood Vampaires - grupul din care fac parte Alice Cooper, Jonny Depp şi Joe Perry.
Răzvan Manta, organizator de evenimente: Începând cu luna aprilie, atunci când avem programat un eveniment mai mare, Goran Bregovic la Sala Palatului, iar începând cu acestă lună sperăm să le putem ţine pe toate, dar nu ştim încă în ce condiţii.
Dorinţa de a merge la astfel de evenimente se vede în toată Europa. Biletele pentru Glastonbury Festival din Marea Britanie, Rockslide Festival din Danemarca şi Primavera Sound din Spania sunt toate sold out.
În schimb, organizatorii Sziget Festival din Ungaria nu au vrut să dea speranţe oamenilor şi nu au anunţat data la care va fi reluat festivalul.