Serialul ''Adela'', de la 20.30, pe Antena 1. Actorul Mihai Călin, dezvăluiri din spatele camerelor de filmat
Mihai Călin nu este nici pe departe străin de proiectele marca Antena 1. A jucat şi în celelalte seriale ale Ruxandrei Ion.
De Redactia Observator la 11.03.2021, 14:08- Mihai Călin a povestit despre personajul său din serialul ''Adela''
Mihai susţine că tot ce se întâmplă în serialul Adela este o adevărată surpriză. El a dezvăluit faptul că de multe ori artiştii se strâng pe platoul de filmare şi dezbat schimbările care au loc în scenariu. Chiar şi ei sunt surprinşi uneori.
Mihai Călin, actor: Pe măsură ce apar episoade noi scrise, nu cele filmate, noi le citim şi ne vedem între noi la filmare şi discutăm între noi de surprizele pe care le găsim noi acolo. Sunt multe surprize. Să nu uităm că mai pe la începutul serialului a murit un om şi chiar dacă mai mergem şi pe povestea de dragoste foarte mult, este cineva, un nepot al acelui personaj care vrea să se răzbune pe cel care crede el că este criminalul, adică eu. Şi se întâmplă ceva în seara asta foarte, foarte dur.
Episoade noi pe Antena 1
Actorul a povestit mai multe despre rolul interpretat în serial şi despre ce se va întâmpla în noul episod Adela, de la ora 20.30, pe Antena 1.
Mihai Călin, actor: Paul este într-o zonă de siguranţă în ceea ce priveşte căsnicia sa, ceea ce nu este neapărat ce şi-ar dori o femeie. O femeie îşi doreşte dragoste mai mult decât orice, mai mult decât siguranţa zilei de mâine.
În noul episod va cotinua lupta dintre Adela şi Andreea pentru Mihai pentru că Andreea nu se lasă.