Tudor Chirilă, mesaj tranşant: "În pandemie, am aflat că am un stat căruia nu-i pasă de mine. Sunt un şomer de lux"
Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă a recunoscut că a devenit şomer de lux în timpul pandemiei şi că statul nu l-a ajutat cu nimic. Totodată, această perioadă l-a determinat să conştientizeze că este singur. Într-un interviu pentru Irina Păcurariu, artistul a vorbit sincer despre cum a simţit această perioadă pe propria sa piele.
De Monica Palade la 26.04.2021, 16:51„Să faci muzică este un business. Businessul nostru a căzut, în pandemie, cu 90-95%, ca cifră de afaceri. Tot ce încercăm acum este să păstrăm echipa din jurul nostru. Facem o grămadă de lucruri singuri, eu am devenit un fel de om-orchestră. E foarte greu să ții lângă tine, în perioada asta, tehnicienii. Nu poți să le dai bani pe nimic, pentru că nu ai acești bani, Avem un ecosistem care înseamnă chirii, echipamente, oameni.
Avem niște oameni pe care nu vrem să-i pierdem pentru că, dacă i-am pierde, repornirea, oricând ar fi ea, va fi mult mai grea. Pentru politicieni, sectorul cultural este neinteresant. Și asta se vede de când a fost făcută această segmentare: „HoReCa. HoReCa. HoReCa”. Dar sectorul cultural, deloc. Au ținut terase deschise și restaurante la capacitate de 30%, dar artele performative au fost închise. Dans, teatru, muzică, totul închis. Însă recomandarea Comisiei Europene în privința relansării este să se facă transdiciplinar, adică să se integreze relansarea HoReCa cu turismul și cultura”.
Scapă cine poate
Artistul mai spune că în toată această perioadă tot ce a ieşit la iveală a fost mentalitatea veche româneacă: scapă cine poate.
„Ce a ieșit la iveală în această pandemie a fost celebra chestie românească, scapă cine poate, fiecare pe culoarul lui, iar chestia asta s-a văzut și pe culoarul sectorului cultural. Din păcate, diverse falii ale sectorului au încercat tot timpul să preseze, dar într-un mod de tipul: eu mă lupt doar pentru mine. În ceea ce mă privește, am privilegiul de a putea fi un șomer de lux. Îmi mai permit încă asta, dar nu toată lumea își permite. Pentru asta am intrat în această bătălie, în care eu consider că este inadmisibil să nu compensezi sectorul cultural pentru lunile în care tu, stat, i-ai interzis să muncească”, a declarat actorul şi cântăreţul Irinei Păcurariu.
Singur împotriva tuturor
Întrebat cum l-a afectat sau ajutat pandemia, Tudor Chirilă a completat: „Pentru mine, lucrul cel mai bun este că pandemia mi-a atras atenţia că: 1. Sunt singur. 2. Sunt împreună cu puţini oameni care-mi dau sentimentul că nu sunt singur. 3. Trebuie să mă descurc aşa. 4. Am un stat căruia nu-i pasă de mine. Astea sunt lucruri importante. Când le ştii, le-ai asumat, le-ai dat afară din tine şi mergi mai departe pe drumul tău. Din punctul meu de vedere, singura soluţie pentru că societatea noastră să crească este să punem din ce in ce mai multă presiune pe acest stat, ca să-şi facă treaba faţă de cetăţenii lui. Să nu pui presiune pe stat, oricine s-ar afla la putere, este o greşeală.
Mă uit la sectorul cultural şi văd că din ce în ce mai mulţi artişti se deşteaptă şi înţeleg că este nevoie de un statut al artistului, că este nevoie de reglementare, de standardizare. A fost o perioadă foarte bună în care le-am explicat oamenilor că tot ce denumim cultură nu se poate face fără acest bloc care se numeşte sectorul lucrătorilor culturali”, a mai spus Tudor Chirilă.