Observator de bine, 7 noiembrie 2023. Trei milioane de români vor avea pensii mai mari cu 40% de anul viitor
Observator de bine, 7 noiembrie 2023, prezentat de Ioana Scărlătescu.
De Ioana Scărlătescu la 07.11.2023, 15:04Observator de bine, știrile zilei de 7 noiembrie 2023
1) 103 cetăţeni români au scăpat din infernul din Gaza. Ministerul de Externe a anunţat în această dimineaţă că aceştia vor ajunge mai întâi în Egipt, apoi la Bucureşti cu o cursă specială.
2) Trei milioane de români vor avea pensii mai mari cu 40% de anul viitor. Guvernul spune că majorările vor avea loc în ianuarie şi septembrie, scopul fiind rezolvarea inechităţilor din sistem.
3) Republica Moldova, mai aproape de Uniunea Europeană. Comisia de la Bruselles anunţă că a început negocierile cu autorităţile de la Chişinău, dar şi cu Ucraina.
4) La vremuri noi, vreme caldă. ANM ne anunţă că temperaturile ridicate ne vor însoţi până la începutul lunii decembrie. Vom avea, totuşi, ceva mai multe precipitaţii.
5) Iar golgheterul României la Mondialul de minifotbal e în culmea fericirii. Proaspăt campion al lumii la fotbalul pe teren mic, Marius Balog şi-a cerut iubita în căsătorie la întoarcerea în ţară.