Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum ne tratăm tenul afectat de purtarea măştii

Purtăm masca de protecţie zi de zi, oră de oră, la serviciu şi pe stradă. Iar tenul, vrem, nu vrem, are de suferit.

De la 30.03.2021, 17:48
WhatsApp
Vezi și:

Dermatologii au sesizat o agravare cu peste 20 de procente a acestor probleme faţă de anul precedent, mai ales la pacienţii acneici. Iritaţiile şi leziunile din zona bărbiei au apărut însă şi la cei cu pielea normală. Si, atenţie, nu vorbim doar despre doamne. Domnii care poartă barbă sunt la fel de afectaţi.

Leziuni care se agravează

Amalia Anghel, medic dermatolog: “Leziunile pe care le avem se agravează, şi vorbim despre dermatita seboreică, acea înroşire cu descuamare, în special în jurul nasului, rozaceea, roşeaţa facială şi ea se agravează. Acneea, pacientul cu acnee este cel mai suferind. Chiar şi pacienţii care aveau piele normală înainte, au observat o serie de iritaţii, pielea se înroşeşte, se poate descuama, până la leziuni acneiforme, pustule, fisuri”.

Şi ce face ca totul să fie şi mai rău este machiajul.

Amalia Anghel, medic dermatolog: „Cu cât aplicăm mai mult machiaj, fond de ten, pudră, sub mască, cream un mediu şi mai ocluziv. Pe tot. Pori. Această obstrucţie externă duce la inflamaţie. glandele sebacee nu se mai drenează se acumulează sebum, apare inflamaţie, suprainfecţie şi riscăm apariţia acestor fromaţiuni aceneiforme. Vom observa formaţiuni din ce în ce mai mari, mai nodulare, inflamatorii şi, prin urmare, machiajul ideal e fotoprotecţia colorată”.

Adolescenţii cei mai afectaţi

Adolescenţii sunt cei mai afectaţi, pentru că ei se confruntă, de cele mai multe ori, cu acneea.

Amalia Anghel, medic dermatolog: „Adolescentul cu acnee din păcate în această perioadă suferă o agravare. În speţă peste zi, cu atât aceste leziuni devin mai inflamatorii, mai multe pustule, iar pentru unii dintre ei trebuie să recurgem la tratamentul oral, inclusiv cu antibiotice”.

Problemele tenului nu îi ocolesc deloc pe bărbaţi. Mai ales dacă poartă barbă.

Şi bărbaţii sunt afectaţi de purtarea măştii

Amalia Anghel, medic dermatolog: „Floiculiţa de barbă, extrem de frecventă pentru sexul masculin. cu atât mai mult în această perioadă, se rad şi cu acest mediu ocluziv, putem însămânţa şi apar pustule, de tip puroi. avem nevoie de cremă antibiotic şi de îngrijire”.

Explicaţia vine din mediul umed pe care masca îl creează pe faţă. O temperatura crescută duce la răspândirea germenilor şi la multiplicarea lor.

Amalia Anghel, medic dermatolog: „Un ritual zilnic, de două ori pe zi, un gel pentru pielea sensibilă.

Gel de curăţare adaptat şi o cremă de îngrijire medicament seara peste noapte, dormim cu ea, apoi dimineaţa gel de curăţare o cremă hidratantă îngrijire şi obligatoriu factor de protecţie”.

Demachierea trebuie făcută cu sfinţenie, iar masca trebuie schimbată o dată la patru ore. Medicii recomandă masca medicala in detrimentul celei textile, care poate produce iritatii sau chiar alergii.

Aşadar, de reţinut că trebuie sa folosim un gel de curăţare pentru faţă, dimineaţa şi seara, şi pentru femei şi pentru bărbaţi.

Medicii ne recomandă cremă hidratantă 

O cremă hidratantă sau una medicamentoasă, dacă medicul dermatolog ne recomandă asta.

Iar machiajul... pe cât posibil trebuie de evitat. Bineînteles, există categorii profesionale care au nevoie de make-up. În acest caz ne demachiem cât de repede şi cât de bine putem. Să nu uităm nici de factorul de protecţie, mai ales că vine primăvara, iar soarele va fi din ce în ce mai puternic.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

madalina iacob dermatologi tenul
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024