Video Crampele musculare sau "cârceii": cea mai comună problemă a persoanelor sedentare. Cum îi putem trata
Oricine a experimentat măcar o dată în viaţă durerea provocată de o crampă musculară. Cauza exactă a unui cârcel, cum mai este denumit popular, este necunoscută, dar există factori favorizanţi care pot duce la aceast simptom.
Doctor Mihail: Ştiu şi eu cât sunt de enervanţi cârceii şi cât pot fi de dureroşi uneori. Chiar recent mi s-a întâmplat să mă trezesc în miezul nopţii şi să am aşa o durere încât am fost nevoit să mă întind pe jos şi să cer disperat ceva rece şi un masaj intens pe muşchiul încordat involtuntar; aşa că hai să vedem ce sunt aceşti cârcei, de ce apar şi ce putem face cu ei.
Cauzele principale ale cârceilor
Crampa musculara este o scurtare bruscă şi involuntară a unui muşchi, de regulă de la nivelul gambei sau a membrului inferior, dar nu se limitează doar la acestea; Cauza exactă a unei crampe este necunoscută, dar există factori favorizanţi care pot duce la aceasta;
Printre cele mai comune cauze ale crampelor musculare se numără deshidratarea, efortul fizic intens, lipsa de stretching şi starea prelungită de imobilitate.
- Kinetoterapia în timpul sarcinii poate face minuni pentru gravide. Efectele se resimt şi după naştere
- Ce este halitoza şi cum se tratează? Aproximativ 50% dintre oameni suferă de această afecţiune
- Efectele îngrijorătoare ale consumului de energizante asupra tinerilor. Câtă cofeină are o singură doză de suc
Alte cauze medicale ce pot provoca crampele musculare sunt ciroza, insuficienţa renală, vârsta peste 65 de ani, sarcina şi problemele tiroidiene.
Cum putem trata crampele musculare
Pentru a trata crampele musculare, masaţi intens muşchiul contractat şi încercaţi să-l întindeţi constant. O altă soluţie pentru cârcei este aplicarea unor comprese calde sau reci.
De asemenea, este important să vă hidrataţi suficient şi să evitaţi efortul fizic intens.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰