Ce-nseamnă să treci sticla

• "N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de ape și strat de gheață chiar și de 10 cm, la Vâlcănești

"A trece sticla" e, în principiu, de bine. În jargon de televiziune, înseamnă a străbate din studio, prin obiectivul camerei, până în mintea, în sufletul omului care te privește.

Ce faci, însă, când mintea aceea e una bântuită de gânduri strâmbe sau, pur și simplu, întunecată de ură?

Un om care a apărut cel puțin o dată la televizor a primit măcar un mesaj încărcat de jigniri, de înjurături care mai de care mai variate, în funcție de inspirația și vocabularul expeditorului. Oamenii a căror meserie este aceea de a apărea în spațiul public au adevărate "colecții" de așa ceva. Există publicul care te place, publicul care te detestă, apoi există cei care dezvoltă obsesii în ceea ce te privește.

Când toate astea "trec sticla" în direcția cealaltă, când ura trece din simple mesaje (care nu-s ușor de dus, chit dacă sunt doar niște cuvinte într-un inbox) în viața reală, te pomenești că o persoană tulburată îți intră in studio și aruncă după tine cu pietre. Nu, nu e o figură de stil. Pietre. Bolovani. În fine, unul singur, dar nici nu-i nevoie de mai mult.

Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă adrenalina ar fi făcut-o pe Mirela Vaida să încremenească, în loc să fugă.

Îți place sau nu emisiunea ei, sau a altcuiva? O urmărești? Nu contează. Ceea ce contează este că sunt pe lumea asta oameni (fără vreun diagnostic psihiatric) care au convingerea că telecomanda îi transformă în stăpâni ai lumii. Ai lumii de dincolo de ecran. Că ei știu bine ce înseamnă să faci emisii live, să stai și să vorbești în fața unei camere, să intri și să zâmbești după generic chiar dacă sunt zile în care ești mort pe dinăuntru.

Ei cred că ȘTIU. Ei cred că noi, cei de dincolo de ecranul televizorului, le aparținem așa cum le aparțin niște păpuși pe care un copil răzgâiat le poate azvârli pe geam când se plictisește de ele.

E bine să treci sticla.

Dar și mai bine e să nu întreci măsura și să înțelegi că nu suntem păpuși, ci oameni. Toți. Indiferent de care parte a ecranului ne aflăm.