Antena LIVE

Curs valutar

Adrian Severin a fost eliberat condiţionat. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu e definitivă

Judecătoria Sectorului 5 a admis luni solicitarea fostului europarlamentar Adrian Severin, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită.

De la 22.01.2018, 16:23
WhatsApp
Adrian Severin a fost eliberat condiţionat. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu e definitivă

Judecătoria Sectorului 5 a admis luni solicitarea fostului europarlamentar Adrian Severin, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, de a fi pus în libertate, însă decizia nu este definitivă.

Decizia Judecătoriei Sector 5 nu este definitivă.

În documentele depuse la instanţă, Adrian Severin susţine că întruneşte condiţiile cerute de lege, respectiv un comportament bun în detenţie, dar şi executatea a cel puţin o treime din pedeapsă.

"A fost o persoană disciplinată. Deşi a scris lucrări ştiinţifice, nu a beneficiat de reducerea fracţiilor în baza lucrărilor sau a muncii prestate. A avut un comportament adecvat pe perioada de deţinere. Considerăm că prin prelungirea detenţiei nu s-ar face niciun bine omenirii”, a declarat, luni, Alexandra Dogaru, avocata lui Adrian Severin.

Pe acelaşi subiect

Ea a mai spus că Adrian Severin este profesor universitar şi este aşteptat de studenţi.

Întrebată ce cursuri a ţinut Adrian Severin în penitenciar, avocata a răspuns că acesta a predat "cursuri de analfabetizare”, a ţinut conferinţe, dezbateri şi a participat la revista penitenciarului.

"A ajutat constant deţinuţii care nu cunoşteau limba română şi nu se puteau încadra în mediul penitenciar să se adapteze mult mai uşor”, a afirmat avocata. 

Întrebată despre faptul că procurorii spun că Adrian Severin nu a muncit în perioada de detenţie, avocata a susţinut că fostul europarlamentar are contract de muncă şi a muncit, dar nu pe toată perioada, "datorită problemelor de sănătate".

Fostul europarlamentar Adrian Severin a cerut Judecătoriei Sectorului 5 să fie liberat condiţionat, după ce a executat aproape patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv pentru că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la ”Sunday Times" de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

La momentul investigaţiei jurnalistice, trei europarlamentari - Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

adrian severin eliberat conditionat
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024