Antena LIVE

Curs valutar

Alegeri istorice în Parlamentul European. Patru țări le vor permite tinerilor sub 18 ani să voteze

În perioada 6-9 iunie 2024, sute de milioane de europeni sunt chemați la urne ca să îi aleagă pe cei 705 membri ai Parlamentului European. Pentru prima data în istorie, patru țări vor permite și tinerilor sub 18 ani să voteze. Este un răspuns la apelul instituțiilor europene de a responsabiliza adolescenții, dar și un experiment pentru statele care iau în calcul să coboare vârsta la toate alegerile. 

De la 20.10.2023, 10:49
WhatsApp
Alegeri istorice în Parlamentul European. Patru țări le vor permite tinerilor sub 18 ani să voteze Profimedia Images

"Este o provocare foarte mare să ajungi la electoratul tânăr. La anul, vor fi patru țări în care vârsta de votare a fost coborâtă la 16 ani. Asta înseamnă că trebuie să ne adresăm unor adolescenți care au 15 ani acum. În Malta și Austria era deja permis votul de la 16 ani. Acum se adaugă Germania și Belgia. În aceste țări, guvernele implementează un experiment la alegerile europene. Vor să vadă cum decurge, apoi să îl extindă și la alegerile interne", a declarat Raffaella de Marte, șefa unității "Servicii pentru mass-media" din Parlamentul European, pentru Observator News.

Dacă totul decurge bine, exemplul de la alegerile europene ar putea să fie urmat de tot mai multe țări membre ale Uniunii Europene. Iar eurodeputații români consideră că schimbarea poate avea loc și în țara noastră. 

"Categoric acesta e trendul pe care îl văd în Europa. Și carnet auto mai devreme de 18 ani. Eu cred că tinerii de azi au acces la mult mai multe informații decât pe vremea noastră și cred că trebuie să luăm asta în calcul. Energia cu care vin tinerii este absolut esențială, ei sunt întotdeauna cei care vor schimbare. Ei sunt cei care vor să îmbunătățească lucrurile, ei spun cei care spun că se poate și altfel", spune europarlamentarul Vlad Gheorghe. 

În România, tinerii de 16 ani se pot angaja fără acordul părinților și pot plăti taxe, dar sunt și responsabili în fața legii pentru anumite fapte penale. Un proiect de lege pentru ca vârsta de votare să fie coborâtă la 16 ani nu a fost însă concretizat, deși a fost semnat de 29 de parlamentari. 

Pe acelaşi subiect

Eurodeputații "fantomă" din Parlamentul European

Alegerile din 2024 sunt printre cele mai importante din ultimele decenii, atrag atenția europarlamentarii români. Uniunea Europeană își revine din mai multe crize pe care le-a traversat în ultimii patru ani, printre care pandemia Covid, războiul din Ucraina, criza refugiaților provocată de război și criza econimică provocată de criza sanitară.

Pe lângă aceste lucruri, pe liste se înscriu tot mai mulți politicieni eurosceptici. Grupul parlamentar Identitate și Democrație are în prezent 60 de membri din opt țări membre, printre care Italia, Franța și Germania. Un alt grup, cel al Conservatorilor și Reformiștilor, numără și el 65 de membri. 

În ultimii patru ani, scopul acestor politicieni a fost de a se opune oricăror proiecte şi nu au reuşit să adopte nicio schimbare, din cauza diferențelor de opinie cu ceilalți colegi.

"Noi avem ceea ce se numește cordon sanitar în jurul extremiștilor, adică nu colaborăm cu ei. Pot să depună amendamente, să facă orice, nu îi luăm în considerare, deci influența lor e zero. 

Chiar au venit  degeaba aici, patru ani. Își primesc salariile, fac live-uri pe TikTok și Instagram și atât, nu au niciun fel de influență. Toate amendamentele pe care le propun ei noi le blocăm. Nu lucrăm cu ei atât timp cât nu avem un set comun de valori. Dacă tu îți propui să desființezi Uniunea Europeană, nu avem ce discuta cu tine. Noi vrem să lucrăm pentru binele europenilor, tu vrei să distrugi", explică europarlamentarul Alin Mituța. 

Un semnal de alarmă îl trage și eurodeputata Ramona Strugariu. "Cel mai ușor de construit e un discurs anti-sistem. Nu pune în fața oamenilor nicio soluție, ci dărâmă orice tip de stablishment și se poziționează împotriva sistemului. Sunt convinsă că se poate stinge repede lumina, dacă nu suntem atenți. Cel mai negru scenariu e cel în care procentele de conservatori și extremiști pot schimba decizia europeană și echilibrul de putere în Europa și configurația grupurilor politice de aici. Cu cât sunt mai puternici cu atât au un cuvânt mai greu de spus", declară Strugariu. 

Importanța Parlamentului European

Potrivit unor studii, între 60 și 70 la sută din legislația care se aplică în România provine de la nivel european. Ca să adere la Uniunea Europeană, o țară trebuie să implementeze tot ce a adoptat Parlamentul European de la fondarea UE la capitolul legislație. Spre exemplu, atunci când a aderat România, în 2007, erau 100.000 de pagini de legislație. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri parlamentul european
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024