Bani de la stat pentru motorina folosită în agricultură, programul Tomata va fi extins. Ce ajutoare primesc agricultorii
Guvernul a anunţat că acordă sprijin pentru motorina folosită în agricultură, extinde programul "Tomata" şi a aprobat procedura de implementare a programului "Investalim"
De Redactia Observator la 14.09.2023, 15:14Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, hotărârea de Guvern privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi cel al seminţelor oleaginoase. Valoarea sprijinului unitar excepţional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui.
Beneficiarii sprijinului de urgenţă sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţa determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui şi care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere, arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Prin adoptarea acestui act normativ, o parte dintre fermierii români din sectorul vegetal beneficiază de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 de lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din preţul carburantului", a declarat ministrul Florin Barbu.
Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA şi 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat.
- Indemnizaţia de creştere a copilului, majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi. Ce...
- Marele plan PSD-PNL pentru alegerile din 2024: reînvie USL sub numele "Blocul Democrat". Şi-ar fi împărţit...
- "Marea ieftineală" s-a transformat în "Marea păcăleală". După toate măsurile şi promisiunile Guvernului,...
Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 şi are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina.
Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgenţă este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât şi prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.
Reamintim că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1.63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgenţă prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.
Şi legumicultorii vor beneficia de ajutor
Guvernul a adopta, în şedinţa de joi, hotărârea pentru aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2023 - 2024 şi pentru modificarea art. 8 din Hotărâre Guvernului nr. 1569/2022 privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023.
Programul prevede că legumicultorii care înfiinţează în spaţii protejate culturi de: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde pe o suprafaţă de 1.000 mp şi vor îndeplini condiţiile prevăzute de actul normativ, vor beneficia de un ajutor de minimis de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Hotărârea aprobată astăzi include, de asemenea, suplimentarea bugetului pentru tomatele din ciclul 1, cu aproximativ 65 de milioane de lei, astfel încât să acoperim toate cererile de plată depuse de fermieri pentru producţia de tomate din ciclul 1. Bugetul creşte aşadar de la 262.3 milioane lei la 327.9 milioane lei. Avem şi un număr record de beneficiari înscrişi în program în acest an – 22.088. Prin actul normativ adoptat, beneficiarii eligibili vor primi sprijinul de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate. Totodată, prin acest act normativ asigurăm şi finanţarea pentru fermierii ce se vor înscrie în program pentru perioada 2023 – 2024 şi vor primi 1000 de euro/1000 mp cultivaţi cu tomate, ardei, castraveţi, fasole verde, salată, spanac sau ceapă verde", a a explicat ministrul Florin Barbu.
Cererile pentru perioada 2023 - 2024 vor fi depuse în termen de 20 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern. Valorificarea producţiei va fi făcută în perioada 20 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plăţile vor fi efectuate după data de 26 februarie 2024.
Executivul a aprobat procedura de implementare a Programului INVESTALIM
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, procedura de implementare a Programului INVESTALIM prin care se stabilesc regulile generale aplicabile întreprinderilor care solicită ajutor de stat în baza Programului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.65/2023 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026. Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat că acest program are în vedere creşterea capacităţii de procesare a produselor agro-alimentare, astfel încât ţara noastră să nu mai exporte materie primă şi să importe produsele alimentare procesate în afara României.
Astfel, în cadrul procedurii sunt detaliate modalitatea de acordare a ajutorului de stat, condiţiile generale privind plata ajutorului, respectiv indicatorii cantitativi şi calificativi ai investiţiei, criteriile de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante, precum şi regulile privind menţinerea investiţiei finanţate, arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Prin programul INVESTALIM creştem capacitatea de procesare a produselor agro-alimentare, astfel încât să nu mai exportăm materie primă şi să importăm apoi produsele alimentare procesate în afara ţării. Este o măsură menită să crească siguranţa alimentară a ţării şi să sprijine fermierii români", a declarat ministrul Florin Barbu.
Intensităţile maxime ale ajutorului atât pentru întreprinderile mari, cât şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, se stabilesc conform prevederilor Anexei proiectului de act normativ şi nu pot depăşi 70% din costurile eligibile ale proiectului de investiţie.
Sursa citată mai arată că, prin ordonanţa de urgenţă nr. 65/2023 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională pentru înfiinţarea sau dezvoltarea capacităţilor de producţie din industria alimentară, asigurându-se, în principal, următoarele:
a) reducerea deficitului comercial al sectorului agroalimentar prin realizarea unei producţii interne de bunuri alimentare competitivă pe piaţa internă şi externă;
b) stimularea investiţiilor în judeţele cu resurse agricole sau în judeţele mai puţin dezvoltate;
c) susţinerea modernizării tehnologice a capacităţilor de producţie existente, pentru a se preveni închiderea acestora;
d) asigurarea unui consum sănătos pentru populaţie, cu bunuri alimentare de calitate.
Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 - 2026 este de aproximativ 600 milioane euro (590 milioane euro), respectiv echivalentul a aproximativ 148 milioane euro anual (147,5 milioane euro).
Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susţinerea investiţiilor în achiziţionarea de active pentru înfiinţarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
Prin această schemă vor fi construite unităţi de procesare în următoarele domenii:
- Prelucrarea şi conservarea cărnii
- Industria peştelui
- Industria cartofilor
- Domeniul sucurilor din fructe şi legume
- Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
- Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor
- Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
- Fabricarea produselor de morărit
- Fabricarea pâinii
- Fabricarea zahărului
Investiţiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:
a) să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
b) să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
c) să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliţi;
d) să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
e) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
f) întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.